Compunere – În excursie la grădina zoologică

119
5869

O compunere despre o excursie la grădina zoologică, în care sunt enumerate animalele întâlnite și impresiile pe care le-am avut după această vizită.

În excursie la gradina zoologica
În excursie la gradina zoologică

Sâmbătă am fost cu părinții în excursie la grădina zoologică. Am vrut să vedem animalele sălbatice, din diferite colțuri ale planetei. La intrarea în grădina zoologică era o pancartă mare pe care scria Zoo. Am cumpărat bilete și am intrat printr-o poartă strâmtă, unul câte unul.

Înăuntru erau mai multe alei mărginite de copaci și de cuști în care locuiesc animale sălbatice. Primul animal sălbatic pe care l-am văzut în gradina zoologică a fost leul. Regele animalelor, leul, veghea semeț, nepăsător mulțimea de oameni care se perinda în jurul regatului său. Lângă cușca leului se află cușca în care locuiește pantera neagră. Seamănă cu o pisică mare și fioroasă, dar mie nu mi-a fost deloc frică de ea. Am mers apoi spre clădirea în care locuiesc maimuțele. Maimuțele mi-au părut foarte inteligente, prietenoase și sociabile.

Pe urmă, am mers și am văzut și elefantul. Avea o trompă groasă, lungă și colți mari, albi din fildeș. A urmat cămila cu două cocoașe. Am aflat că trăiește în deșertul Sahara din Africa de nord și în Asia, iar în cele două cocoașe își păstrează apă pentru a nu suferi de sete. După aceea, ne-am îndreptat către restul de cuști. În grădina zoologică își mai au casa un urs brun, doi tigrii, o haită de lupi, câteva zebre, 2 cai și câțiva ponei.

Am mers și în pavilionul cu păsări, viu colorate și foarte gălăgioase. Am văzut păsări flamingo, pelicani, berze, gâște și rațe sălbatice, papagali, toate într-o continuă gâlceavă. M-a impresionat vulturul cel pleșuv, maiestuos, cocoțat pe o creangă. Semeț, părea că nu este conștient de captivitatea în care se află în gradina zoologică.

Mi-aș fi dorit să vad și un urs polar, pinguini, canguri și o capră neagră. Dar nu existau în această gradină zoologică. Tata mi-a promis că în vacanța de iarnă vom merge să vedem și alte parcuri zoo.

Mi-a plăcut mult excursia la grădina zoologică. Am văzut și am învățat multe lucruri despre animalele sălbatice. De-abia aștept să vină vacanța de iarnă să merg iarăși la gradina zoologică.

119 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here