Compunere – Un dialog imaginar cu câinele meu

–    Salut Sebastian! Bine ai venit acasă, mi-a fost dor de tine! spuse căţelul lătrând bucuros de revederea stăpânului.
–    Bună Grivei! Şi tu mi-ai lipsit mie. Ce ai făcut cât ai stat singur în casă?
–    Ca de obicei, am păzit casa. Am auzit nişte paşi suspecţi pe scara blocului…
–    Era un hoţ? întrebă copilul puţin speriat.
–    Nu, era doar un vecin, spuse cu dezamăgire căţelul şi adăugă:
–    Tu ce ai făcut azi la şcoală?
–    Am citit compunerea despre câinele meu, adică despre tine, replică voios elevul.
–    Şi cum a fost?
–    Foarte bine! După ce am citit textul am primit aplauze din partea tuturor colegilor de clasă, spuse mândru copilul. Iar doamna învăţătoare m-a felicitat.
–    Ştiam eu că va fi bine, doar te-am ajutat şi eu, mârâi bucuros căţelul dând din coadă cu rapiditate.
–    Grivei, tu ai mâncat ceva astăzi?
–    Nu am mâncat, te-am aşteptat să te întorci de la şcoală, spuse şiret căţelul, gudurându-se pe lângă picioare lui Sebastian.
–    Ce figură eşti măi Grivei, spuse râzând copilul. Uite colea bolul tău, se văd urme proaspete de mâncare. Mare mâncăcios mai eşti!
–    Sebastian, sunt în creştere, am doar 1 an, am nevoie de multă mâncare, bodogăni căţelul în timp ce se învârtea prin cameră cu coada între picioare.
–    Bine, bine… hai să mâncăm. Dar am şi eu o rugăminte! Trebuie să scriu o compunere pe mâine despre viaţa animalelor. Mă ajuţi?
–    Mai încape vorbă?! Am nişte poveşti despre viaţa mea de câine … spuse căţelul şi căzu pe gânduri.
–    Hai Grivei nu te mai plânge că nu ai o viaţă atât de rea cu mine ca stâpân.
–    Nu Sebastian! Tu eşti un stăpân bun, dar înainte de tine am avut un stăpân rău, care mă bătea şi nu-mi dădea să mănânc când vroiam, spuse căţelul cu capul în pământ, dar privindu-l pe Sebastian cu coada ochiului.
–    Grivei eşti şiret ca o vulpe! Izbucni în râs copilul. Hai să mâncăm atunci!