Descrierea unui peisaj de toamnă după o imagine

8
771

Tema de astăzi este descrierea unui peisaj de toamnă după o imagine. Compunerea este realizată după imaginea alăturată, dar este foarte generală încât se potrivește la orice descriere a unui peisaj de toamnă.

O imagine potrivită pentru descrierea unui peisaj de toamnă

Imaginea, o oglindă fidelă a realității unui peisaj de toamnă, surprinde foarte bine spectacolul de lumină și culoare, specific acestui anotimp. Peisajul imortalizat de obiectivul aparatului fotografic este plin de culori vibrante și puternice, care se îmbină într-o armonie naturală cu tonurile pale și șterse. Aici, bogăția de nuanțe ale culorilor întâlnite în natură se află într-un contrast evident cu solitudinea peisajului. Atmosfera generală fiind una contradictorie, lipsită de viață, dar electrizantă.

Nota dominantă a imaginii este evidențiată de cer. De un albastru impur și greu, cerul este copleșit pe alocuri de tonuri mohorâte de gri, fapt ce induce întregului peisaj o tristețe latentă, accentuată prin contrastul auriu și strălucitor al copacilor. Albastrul tern al văzduhului introduce un ușor pesimism al naturii, sentiment confirmat de puhoiul de frunze revărsat de-a lungul aleii.

În timp ce privirea coboară spre planul terestru, personajele principale ale acestui fragment de natură, copacii, se dezvăluie în toată frumusețea lor coloristică. Mărimea, forma și culoarea copacilor conferă ansamblului unicitate și expresivitate personificată, astfel că întregul peisaj prinde o identitate proprie. Copacii, prin jocul de culoare pe care îl afișează, par a fi îmbrăcați în haine de gală și gata pregătiți să celebreze cu mult fast toamna.

Priviți printr-o fereastră retrospectivă, copacii din imagine sugerează și maturitatea naturii, implicit a peisajului. Coroana copacilor, cândva verde, este acum un ansamblu coloristic de maroniu, galben și portocaliu. Acest aspect amintește de faptul că acești copaci se pregătesc să moară simbolic, mai întâi prin pierderea culorii verzi, iar mai apoi prin însăși pierderea frunzelor. Din noianul de culori ale imaginii și gândurile insuflate de acest peisaj mirific, răzbate descrierea principală a anotimpului toamna: o etapă în care natura se bucură să ofere apogeul evoluție sale. După această expoziție a ceea ce are mai bun de oferit, natura începe să se pregătească de iarnă: de lunga perioadă de adormire.

Planul terestru al imaginii este desăvârșit de covorul de frunze așternut peste întinsul verde al ierbii. Frunzele de felurite forme și mărimi, divers pigmentate, desprinse din copaci, se odihnesc acum în liniște pe pământ, după ce au urmat un dans ritualic pe muzica vântului aspru de toamnă. Infinitul gălbui al frunzelor căzute pare a avea o singură menire, să mascheze transformările care vor avea loc la nivelului solului tot mai puțin scăldat de razele binevoitoare ale soarelui.

Potecii din imagine, privită în cheia descrisă anterior, i s-ar putea atribui un rol mesianic. Imuabilă, prin mijlocul peisajului, cărarea pare a fi elementul ce prevestește că viața nu are sfârșit. Toamna este doar un drum care trebuie parcurs, iar la capătul acestui drum o altă etapă stă să înceapă.

8 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here