Compunere Învăţătorul meu – portret

26
333
Compunere despre învăţătorul meu. Portretul este întocmit precum descrierea învăţătorului din Domnu’ Trandafir.

Pe domnul nostru învăţător îl cheamă Ionesu. El este de înălţime medie, trecut de prima tinereţe, dar cu părul uşor grizonat. De puţine ori l-am văzut încruntat. De cele mai multe ori zâmbeşte, dar cu toate acestea ştie să impună respect în faţa mea şi a colegilor mei de clasă.

La toate orele şi materiile el obişnuieşte să predea plin de entuziasm. Dar poate cel mai emoţionant şi plin de pasiune este la ora de limba română. El are o sensibilitate aparte faţă de România, precum şi un mod special de a vorbi despre limba română. Îmi aduc aminte de o lecţie în care ne-a recitat poezia Limba noastră, scrisă de Alexei Mateevici. Încă de la primele primele două versuri Limba noastră-i o comoară/În adîncuri înfundată, învăţătorul nostru a devenit foarte serios. Şi a continuat aşa până la finalul poeziei. Apoi ne-a explicat că limba română trebuie iubită, respectată şi mai ales că e important să nu uităm să vorbim limba română, indiferent de colţul de lume în care ne vom stabili.

Domnul nostru învăţător ne învaţă în fiecare zi cum să ne comportăm la şcoală cu profesorii şi colegii, iar acasă cu familia. Insistă de multe ori pe acest aspect, deoarece, spune el, aşa cum se formează un elev în primii ani de şcoală, aşa va fi toată viaţa.

Eu cred că învăţătorul nostru este cel mai bun învăţător din lume. Îmi pare nespus de rău că anul acesta este ultimul an în care ne va fi dascăl. Chiar dacă la anul voi fi în clasa a 5-a, voi continua să-l vizite cât pot de des pe învăţătorul Ionescu.

26 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here