Compunere – Descrierea unui parc

21
626
O compunere cu titlul Descrierea unui parc. Compunerea poate fi folosită şi ca o descriere după imaginea unui parc.

Mijlocul oraşului ascunde o oază de verde şi de oxigen. De cum te apropii de gardul ce înconjoară această oază, formată din copaci seculari înalţi, realizezi cât de frumoasă este natura. Aşezaţi în ordine, unul lângă altul, zeci de arbori stau drepţi asemenea unor străjeri care păzesc viaţa oamenilor. Spre deosebire de străjerii adevăraţi, copacii aceştia se îngrijesc ca oamenilor să nu le lipsească oxigenul de care au atâta nevoie. Singurele lor arme sunt crengile dese şi frunzele de un verde crud. În plus, le oferă locuitorilor oraşului un loc liniştit în care se pot relaxare.

Parcul Romanscu din Craiova

Undeva în mijlocul parcului, un firişor de apă se scurge cu un susur abia perceptibil. Se unduiește în jurul copacilor, după care părăseşte parcul pentru a scălda cu apa sa cristalină şi alte zone din oraş. Chiar dacă nu este adâncă, apa ce şerpuieşte printre pomi este suficientă pentru a-i hrăni, astfel încât să nu sufere de sete, nici în cele mai secetoase zile. Câte-o broscuţă înviorează atmosfera cu câte un oac-oac subţire. Din loc un loc, în zonele umbroase câteva răţuşte gingaşe se bălăcesc de zor în apa limpede. Nu sunt deranjate nici măcar de trecătorii care se apropie se le admire. Ba chiar mai mult îi privesc pe aceştia ca şi când i-ar invita să li se alăture.

Undeva la marginea râului apa bălteşte şi are o culoare verzuie. În luna iunie pe această baltă, nuferi imenşi îşi scaldă florile mari şi albe în lumina blândă a soarelui de vară. Atunci când sunt înfloriţi, parcul pare o prinţesă îmbrăcată cu haine de gală, ce îşi aşteaptă peţitorii să o cucerească. Iar peţitorii nu lipsesc.

În coroana copacilor grupuri mari de păsări îşi au cuibul. Atunci când se ridică spre înalturi, cerul se întunecă, iar un fâlfâit prelung străbate întregul parc. Când se odihnesc în copaci, triluri colorate încântă trecătorii, care se plimbă alene pe aleile dintre copaci. Fără cântecul mirific al păsărilor, parcul ar părea lipsit de viaţă.

De-a lungul aleii ce străbate parcul sunt zeci de băncuţe din lemn, pe care se odihnesc deopotrivă bătrâni şi tineri. Odihna sub desişul coroanelor copacilor este o adevărată desfătare pentru toţi cei care aleg parcul pentru o plimbare.

21 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here