Visul lui Ionuţ

5
94
O frumoasă compunere trimisă de Cristea Claudia Mihaela, elevă în clasa a IV-a la o şcoală din Feteşti.

Este târziu. Toţi ai casei au adormit.
Ionuţ se vede alergând pe o potecă dintr-o pădure, alături de iepuraş.
– Gata, am ajuns! Iată căsuţa ta! Aici nu va veni moş Andrei.
Cu toate că este neobişnuit ca un iepure să vorbească, Ionuţ,nu s-a speriat auzind cum glăsuia animalul. I s-a părut puţin ciudat, dar în loc să-şi pună întrebări a ales să-l boteze: i-a spus, ”Iepurele Alb”.

Mergând prin pădure totul părea mirific, de o tristeţe nemaiîntâlnită. Copacii erau trişti, maroniul închis fiind culoarea lor de bază. Singurul care lumina cărarea era un soare palid, care îşi întindea braţele luminoase printre ramurile nemişcate ale copacilor bătrâni.

Deodată, fără să anunţe pe nimeni, natura porni o ploaie deasă. Stropii de ploaie au început, parcă, să pălmuiască, cu fiecare picătură, tulpinile groase ale copacilor. Vântul, şuierând, ridica frunzele ude de la pământ, iar fulgerele brăzdau cerul cu lumini orbitoare. Urletele tunetelor au speriat şi cele mai mici vieţuitoare ale pădurii. Greierii, pudraţi cu brumă pe aripi, sunt trişti. Simt că iarna se apropie, iar ei vor răbda din nou o foame ce va ţine până la primăvară.

Răcoarea serii se lasă încet, iar noaptea îşi aşterne perdeaua peste pământul mohorât.

Privind peisajul, Ionuţ, nu uită însă să observe un lucru: că nu doar păsările călătoare nu se mai aflau în acest peisaj. Animalele lipseau, iar despre oameni nici nu se punea problema. Speriaţi de asprimea naturii, oamenii au uitat sa aprecieze vraja pădurii în plină toamnă.

În mijlocul pădurii, Ionuţ i se adresă Iepurelui Alb:
– După cum vezi, nu există în jur nici ţipenie de om sau animal. Aşa ca nici moş Andrei nu va veni sa ne strice călătoria. Să mergem mai departe.

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here