Descrierea unui peisaj de iarnă – compunere

176
2907

O compunere în care este descris un colț de natură, aflat la răspântia dintre toamnă și iarnă. Textul este și descrierea unui peisaj de iarnă după o imagine dată.

Compunere - Descrierea unui peisaj de iarnă
Descrierea unui peisaj de iarnă

De peste dealurile masive, cu copaci triști și ruginii, bate un vânt rece ca gheața. Natura mohorâtă se încovoaie la contactul cu aerul rece și încearcă se reziste cu demnitate în fața iernii ce se instalează în forță. Abandonată la cheremul temperaturilor scăzute, natura face eforturi disperate să lupte cu frigul ce-ți taie respirația. Nevoia unei raze de căldură, care să alunge frisoanele necontrolate, poate fi citită pe chipul oricărei plante din jur.

O înmărmurire rece, specifică unei ierni geroase, domină întregul peisaj. Frigul pătrunzător a intrat în scoarța copacilor adormiți, iar trosnetele crengilor înghețate se aud până departe. Ca niște arătări, copacii cu crengile golașe, par a implora milă din partea vântului nemilos. În loc de un răspuns plin de compasiune, vântul trimite o nouă răsuflare, mai rece decât înainte. Hărțuiala crivățului continuă câteva ore, care par ani, după care încetează. Armistițiul se instalează împrejur, iar primul semn al încetării ostilităților este o înseninare timidă.

De după bolta cerească plumburie, soarele cu dinți își arată fața. Este obosit sau poate bolnav din moment ce nu mai are vlagă să însuflețească atmosfera de pe pământ. Razele lui ating solul, preț de câteva minute, după care se retrag timide după perdeaua de nori plumburii.

Pe drumul deschis de razele soarelui o apucă câțiva fulgi de zăpadă răzleți. Mici și amărâți, par a nu avea forța să domolească frigul din jur. Acesta este primul semn că iarna își intră pe deplin în drepturi. Alți fulgi îi urmează, mai hotărâți decât primii. Încetul cu încetul, cerul se umple de gingașele steluțe de nea. Primii fulgi care ating pământul rezistă doar o clipită, după care se topesc și dispar. Cei care vin din spate, mai mari și mai pufoși, se aștern harnici pe sol, începând să țeasă covorul de alb nesfârșit.

Stratul de zăpadă crește văzând cu ochii, acoperind totul cu mantia sa albă. Ca prin miracol atmosfera mohorâtă dispare. Marea de alb degajă o lumină rece care înviorează puțin natura. Deși frigul este la fel  de dens, natura parcă resimte mai puțin asprimea lui. Acum, îmbrăcată în straie albe, împodobite cu fulgi mari de zăpadă, natura se simte protejată. Din cer continuă să cadă fulgi grei de omăt, într-un ritm din ce în ce mai alert. În felul acesta, iarna își marchează teritoriul și se declară stăpână absolută peste tot cuprinsul.

176 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here