Toamna a sosit, iar școala a reînceput!

17
108
Toamna a sosit, iar odată cu ea a început și școala. O compunere despre prima zi de școala.

Prima zi de școală

Zilele de vacanță, pline de căldură și relaxare au trecut. Anotimpul belșugului, toamna, a sosit, anunțând și reînceperea școlii. Acum când gândurile mele se îndreaptă spre prima zi de școală, vacanța de vară devine o amintire, dar o amintire frumoasă de care îmi aduc aminte cu plăcere.

Prima zi de școală a sosit, iar toate școlile din țără se redeschid pentru a-i întâmpina pe elevii emoționați. De câteva zile, profesorii au trebăluit neîncetat prin școli, astfel încât prima zi din noul semestru să fie cât mai frumoasă pentru școlarii care vor păși pentru prima oară într-o școală.

Drumul spre școală a fost împânzit de o mulțime de elevi, de vârste diferite, care se îndreptau cu pași grăbiți spre curțile școlilor. Cei mai mici erau și cei mai emoționați, motiv pentru care erau însoțiti de părinți sau de bunici. Aceștia din urmă îi încurajau pe școlari și încercau din răsputeri să le alunge sfiala din suflet și din glas.

De cum am ajuns în fața școlii, privirea mi-a fost atrasă de curtea școlii, plină ochi de elevi și părinți deopotrivă. Elevii entuziaști de reîntâlnirea cu colegii, sporovăiau între ei fără oprire.

La un semn al profesorilor, liniștea s-a așternut în curtea din fața școlii. Era semnul că festivitatea de deschidere a noului an școlar putea începe. După câteva discursuri ale cadrelor didactice, s-a auzit sunetul primului clopoțel din acest an. Clinchetul ascuțit al acestuia a însuflețit dintr-o dată marea de elevi din curtea școlii. Brusc, școlarii au început să meargă care încotro, îmbulzindu-se spre intrarea în școală. Prima zi de școală începea!

17 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here