Compunere – Colț de natură toamna

157
3343

O compunere despre toamnă, o descriere a unui colț de natură toamna, mai exact un parc încărcat de frunze uscate, plin de culoare și tonuri calde de toamnă.

Anotimpul ruginiu, plin de culoare și farmec a sosit. În drumul său peste pământul încărcat de verdeață, toamna, precum un pictor priceput, preschimbă culoarea peisajului în tonuri calde de galben-maroniu. Atingerea toamnei a preschimbat peste noapte și frumosul parc din apropierea casei mele.

Rânduiți în linie dreaptă, de-a lungul și de-a latul aleilor din parc, stau de veghe zeci de trunchiuri de copaci, care de care mai bătrâni și mai semeți. Frunzișul des al acestora, colorat în auriu, reflectă o culoare gălbuie asemănătoare unor flăcări, astfel încât copacii par niște lumânări aprinse, care luminează aleile pustii ale parcului.

Din trunchiurile puternice ale copacilor, cu scoarță verzuie, se ridică zeci de crengi groase, ca niște brațe de uriaș. Pe acestea se odihnesc pentru o scurtă perioadă de timp frunzele uscate și îngălbenite de vremea rece a toamnei. Coronamentul ruginiu este atât de des, încât razele soarelui, și așa timide, abia răzbesc prin el. La fiecare adiere de vânt, brațele copacilor se mișcă și odată cu ele frunzele încep să cadă într-o ploaie multicoloră. Spre deosebire de o ploaie normală, în care stropii de ploaie se îndreaptă direct spre pământ, ploaia de frunze ruginii este haotică, iar fiecare frunză pare a avea drumul său. Un drum sinuos, precum un dans armonios, care pare fără sfârșit.

Frunzele veștede urcă și coboară neîncetat, de parcă ar fi nehotărâte în care parte să o apuce. Într-un final se așează pe solul zvântat și pe aleele deja îngălbenite ale parcului și încep să formeze covorul ofilit de toamnă. Aleea asfaltată, tristă până mai ieri, acum este veselă și se mândrește cu straiele ruginii cu care este îmbrăcată. Atunci când vântul suflă cu putere, covorul de frunze se unduiește precum un covor magic; se ridică de la sol, se mișcă asemenea unei iluzii, iar apoi revine tăcut pe aleea adormită.

Nici țipenie de om nu se avântă prin aleele pustii ale parcului. Încremenirea este totală, semn că atmosfera de aici nu este prielnică pentru o plimbare. Singurul mușteriu, care cutreieră nestingherit parcul amorțit, este vântul rece de toamnă. Acesta își plimbă răsuflarea rece printre trunchiurile copacilor și împrăștie frunzele care cad fără oprire. Atunci când vântul se oprește, natura împietrește, iar peisajul pare un tablou reușit de toamnă, surprins excelent de pensula unui pictor îndrăgostit de anotimpul jocului de culoare, al luminilor și umbrelor, toamna.

157 COMENTARII

  1. Foarte frumoasa!Aceasta compuner mi-a oferit cadrul pentru tema la limba romana.M-am inspirat,iar apoi am dezvoltat idei de la ea. P.S:Nu mai copiati compuneri de pe internet,acestea va pot oferi doar inspiratie in creatiile pe care le-ati putea prezenta.Oricum,daca cuiva i-a venit aceeasi idee,de a copia de pe net,veti prezenta aceleasi compuneri,ceea ce va trezi suspiciuni…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here