Compunere despre anotimpul toamna

13
1408
O compunere despre anotimpul toamna. Descrierea are în vedere un peisaj cețos de sfârșit de toamnă, dominat de frig și vifor.

Brumă de toamnă peste grădina adormită

Un val de brumă argintie se așterne tăcută peste grădina ruginie. Ceața densă tocmai s-a ridicat, doar câteva urme din aburul răcoros mai persistă. Câteva raze de soare discrete penetrează frigul generalizat, dar nu are forța să încălzească mediul înconjurător, înghețat până în profunzimile lui. Bruma sâcâitoare a toamnei deja a făcut primele victime. Câteva plante, cu frunzele ofilite, abia mai rezistă să stea în picioare. Greutatea cristalelor de gheață, care s-au așezat peste ele dimineața devreme, le obosește peste măsură. Cu capul plecat, ca niste oropsiți ai sorții, suferă în tăcere de pe urma venirii zilelor lui brumar.

În zarea tulbure și mohorâtă, norii grei și apăsători își fac apariția, întunecând atmosefera încărcată de temperaturi scăzute. Ajunși deasupra creștetului drumbavei, norii suri își poartă plumbul cu trufie și dispreț în față naturii îngenunchiate de ostilitatea vânturilor reci de toamnă aspră. Undeva în colțul grădinii, lanul de porumb cu podoaba zdrențuită tremură la fiecare răsuflare înghețată a vântului.

Din senin, dinspre miazănoapte se pornește un vânt nemilos. Un șuierat nervos se aude atunci când intră în contact cu câte un copac bătrân și semeț. Pe ceilalți, mai amărâți, îi îndoie fără nicio părere de rău, de parcă ar dori să-i distrugă. Brusc, peisajul de toamnă ruginit și monoton se transformă într-un câmp de luptă. O lupta crâncenă, pe viață și pe moarte, din care scapă cine poate. Violență vântului e atât de mare încât în zborul său peste natura înțepenită zmulge câte-o șindrilă din acoperișurile caselor.

Vifornița păgână își îndreaptă pașii spre curtea unui gospodar. Întâlnește pe cumpăna fântânii din curte un pui mic de ciocârlie. Îi dă târcoale și sufla răceală asupra puiului amărât. Cu gheruțele vineții din cauza frigului, se înfige mai bine în lemnul de sub picioare. Zburlit și înfrigurat, ca un pui de bogdaproste, puiul de ciocârlie pare că plânge. Ochișorii mici, ca niște bobițe de mărgăritar, îi are închiși. Pe cât de mic este, pe atât de viteaz se dovedește a fi. Dar cu toate acestea nu rezistă prea mult în calea vântului crud. Zboară puțin, până în apropierea hambarului din curte, si se pitește într-un cotlon ceva mai călduros.

Toate aceste schimbări din natură anunță că toamna nu mai rezistă prea mult în calea surorii ei vitrege, iarna. Aceasta din urmă, trimite semne spre pământ despre venirea sa, iar nu peste mult timp își va revendica regatul – natura întreagă cu tot ce cuprinde ea.

13 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here