Compunere descriptivă – toamna în pădure

66
2533

O compunere descriptivă despre o seară de toamnă în mijlocul pădurii. Compunerea cu titlul „Toamna în pădure” urmărește să surprindă trăirile pădurii și să sublinieze zbaterea ei într-o atmosferă dură de toamnă târzie.

compunere descriere toamna tarzie
Pădurea într-o noapte de toamnă târzie

E toamnă, iar ziua din ce în ce mai scurtă a ajuns la final. Soarele a apus supărat, alungat de nori groși, aproape negri. Seara se așează cu greutate peste pădurea amorțită. Doar mândra lună, la ora aceasta un contur palid gălbui, mai păstrează o doză de optimism. Prea slabă pentru a împrăștia căldură, se mulțumește să lumineze ca o lampă de veghe întunericul dens din pădure. Frigul împresoară copacii și-i strânge cu putere ca-n niște chingi. Trunchiurile arborilor, aproape înghețate, se resimt și scrâșnesc, de parcă ar fi niște fălci încleștate. La nivelul solului, un vâjâit prelung bântuie precum o fantomă, urmat de un vânt rece de toamnă târzie. Un maldăr de frunze uscate se lasă în voia sorții și este împrăștiat în toate părțile, ca niște fulgi de zăpadă. În întunericul pădurii, frunzele arată precum niște umbre care plutesc în mijlocul unei mări agitate.

Codrul format din copaci bătrâni, unii seculari, este obișnuit cu o astfel de vreme. A văzut el în ani ce au trecut lucruri și mai grozave. Cei mai tineri însă sunt impresionați de vuietul nopții de toamnă. Se îndoaie în stânga și-n dreapta, iar în mișcare scot zgomote asemănătoare unor gemete. Crengile acestora, verzi și elastice, nu se pot opune vântului dur. Se zbat și suspină neîncetat a pustiu. Atmosfera generală este una de jale, iar tristețea pădurii este resimțită de întreaga natură.

Un moment scurt de acalmie se instalează în mijlocul pădurii. Vântul s-a retras în cotloanele știute doar de el. Odată cu el și frigul pătrunzător s-a domolit. Preț de câteva clipe o liniște profundă se așterne peste pădurea ruginie. Niciun sunet nu sparge întunericul nopții. Obosită, pădurea se odihnește în tăcere, ca un rănit întors recent de pe un câmp de luptă. Apoi, dintr-o dată, vântul reapare. Mai nervos decât înainte, suflă supărat răceală peste codrul încă înțepenit. Sleit de putere, codrul se-ndoaie, semn că vântu-l biruie cu ușurință. Puținele frunze din copaci sunt smulse cu ură și sunt îndepărtate ca niște veșminte rupte. Scenariul se repetă până în zori, când vremea rea se retrage, făcând loc razelor de soare timide.

Dimineața găsește codrul fără vlagă, dar bucuros că a făcut față unei nopți dure de toamnă târzie. Ca un om cu părul răvășit, pădurea pare buimacă, dar în cele din urmă adoarme mângâiată discret de razele slabe ale soarelui de toamnă. Singurul treaz este foșnetul frunzelor din pădure, care își plimba pașii peste pământul înghețat.

66 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here