Compunere cu titlul Toamna în parc

Toamna în parc este o compunere descriptivă despre toamnă, întocmită după o plimbare printr-un parc plin de culoare și armonie.

Un vânticel nervos suflă discontinuu. Mă întâmpină cu trufie încă de la intrarea în parcul poleit cu frunze aurite. Ține neapărat să mă anunțe că o plimbare în parc toamna e mai puțin plăcută decât primăvara. Dar asta doar la nivelul temperaturilor. Priveliștea de toamnă a parcului, plină de culori diverse, de la maroniu până la auriu, este de-a dreptul mirifică. Pictor desăvârșit, toamna s-a jucat cu culorile pe pânza imaginară a peisajului din față mea, iar rezultatul este un tablou de excepție. Miile de nuanțe de galben și ruginiu, care se contopesc armonios în frunzișul uscat, dar încă bogat al copacilor, trezesc în mine emoție și admirație.

Privesc cu încântare la modul în care lumina se joacă vioaie printre frunzele uscate din copaci. Lumini și umbre se nasc instant și dispar la fel de repede, precum niște vedenii. În chip ciudat, acest carusel neastâmpărat de lumini și umbre dau viață copacilor ruginiți și frunzelor uscate. Fără acest licăr zburdalnic de lumină, natura ar fi foarte tristă, iar peisajul general ar fi dominat de un sentiment de apatie.

Cercetez cu atenție întreg parcul și realizez că gândurile îmi sunt confirmate. Dacă până acum atmosfera generală părea melancolică și obositoare, acum este plină de viață și mișcare. Ici-colo ca niște oaze de speranță, plante încă verzi însuflețesc marea de auriu ce domină parcul. Tufele verzi, aliniate de-a lungul aleii asfaltate sunt îndârjite în a-și păstra podoaba nealterată. Înfruntă cu curaj toamna, iar anotimpul ruginiu uimit de neînfricarea lor hotărăște să nu le preschimbe încă coloritul verde al frunzișului. De o astfel de atitudine demnă mai e în stare doar bradul. În mijlocul parcului, încadrat de mai mulți copaci îngălbeniți, un brad mândru ca un prinț sfidează cu frunzele lui mereu verzi puterea neasemuită a toamnei.

Abia acum realizez că, încă de la intrarea în parc, sub picioare am un covor moale, care foșnește prelung la fiecare pas pe care îl fac. Format din sute și mii de frunzulițe uscate și schimonosite, ruginite de vremea aspră, covorul organic îmbracă aleile parcului cu haine de gală. Fiecare adiere de vânt remodelează covorul brun-roșcat de sub picioare. Frunzele se conformează dorinței vântului și se reașează în permanență, astfel încât pentru o clipă am impresia că am în față un covor fermecat, precum acelea din poveștile orientale.

Furat de peisajul splendid de toamnă nici nu am realizat când m-am apropiat de porțile grele ale parcului. Le depășesc și pășesc afară din parcul aurit. În interior simt o părere de rău că las în urmă această expoziție în aer liber a celui mai celebru pictor al naturii: anotimpul toamna.