Compunere – Povestea unui fulg de nea

O compunere despre un fulg de nea și despre drumul lui din înălțimi, până când atinge covorul de nea și se confundă cu el. Compunerea „Povestea unui fulg de nea” este o personificare, iar în descrierea tabloului de iarnă sunt folosite epitete, metafore și comparații.

Născut în înaltul degerat al văzduhului, fulgul de nea a deschis buimăcit ochii. Încă din primele sale clipe de viață, un tremurat îngrozitor l-a cuprins. Acolo sus, frigul este ceva normal. Chiar și părinții lui, înghețul și temperatura sub zero grade, sunt construiți din frig și răceală. Atmosfera de congelator este pretutindeni, chiar dacă razele de soare strălucitoare împung la nesfârșit norii albi plini de aburi și de sentimente reci.

După momentele firești de dezorientare, fulgul de nea a început să înțeleagă. Plutea pe undeva sus de tot, în creștetul cerului, direcția de deplasare fiind dinspre norii pufoși spre pământ. Era singur. Nici un fulg de zăpadă, cât de mic, nu-l însoțea în călătoria efemeră spre locul în care se va stinge din viață. Neavând cu cine să vorbească a început să privească peisajul de dedesubt. Totul era acoperit de un alb nemărginit. Copacii era acoperiți cu o mantie strălucitoare de nea, iar pe jos omătul era precum un covor țesut cu fir de argint. Dintr-o dată s-a simțit foarte mic. În curând, când zborul său lin se va sfârși va face parte și el din acest peisaj mirific. Va fi ca o picătură de apă într-un ocean nesfârșit. Nimeni nu-și va aminti de el, nimeni nu va ști că a existat. Tristețea îl cuprinse, iar atmosfera îi părea mea rece decât înainte.

Chiote de bucurie, venite de undeva de deasupra lui, l-au scos din starea de reverie. O voce subțire i se adresă: „Așteaptă-ne și pe noi! Să ne prindem cu toții într-o horă și să dănțuim împreună spre pământ.” Erau ceilalți fulgi de zăpadă apăruți din neant. Dintr-o dată fulgul nostru de nea se simți însuflețit. Nu mai era singur. Avea să-și continue drumul spre nicăieri împreună cu tovarășii lui albi, la fel de înghețați ca și el.

Cu mic cu mare, toți fulgii de nea și-au dat mâna și au început să alunece peste dealuri și munți împăduriți, peste câmpii și lunci, îmbrăcate deja în straie albe de gală. Purtați de crivățul nemilos nici nu au băgat de seamă când s-au așternut peste omătul gros de pe solul înghețat.