Colindătorii – poezie pentru copii de George Coșbuc

0
16

Colindătorii – poezie pentru copii de George Coșbuc

Cad fulgii mari încet zburând,
Și-n casă arde focul,
Iar noi pe lângă mama stând
De mult uitarăm jocul.
De mult și patul ne-așteptă,
Dar cine să se culce?
Rugată, mama repeta
Cu glasul rar și dulce.

Cum sta pe paie-n frig Hristos
În ieslea cea săracă,
Și boul cum sufla milos
Căldură ca sa-i facă,
Drăguț un miel cum i-au adus
Păstorii de la stână
Și îngeri albi cântau pe sus
Cu flori de măr în mână.

Și-auzi ! Răsar cântări acum,
Frânturi dintr-o colindă,
Și vin mereu, s-opresc în drum,
Se-aud acum în tindă-
Noi stăm cu ochii pironiți
Și fără de suflare:
Sunt îngerii din cer veniţi,
Cu Leroi, Domnul mare !

Ei cântă-nălțător și rar
Cântări de biruință,
Apoi se întorc și plâng amar
De-a Iudei necredință,
De spini, de-postași, şi c-a murit.
Dar s-a deschis mormântul
Și El acum e-n cer suit
Și judecă pământul.

Și până nu tăceau la prag,
Noi nu vorbeam niciunul-
Sărac ne-a fost, dar cald și drag
În casă-ne Crăciunul.
Și în târziu ne biruia
Pe vatra caldă somnul,
Și-n vis vedeam tot flori de măr
Și-n fașă, mic, pe Domnul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here