Compunere despre 1 martie, primăvară!

28
482

O compunere despre prima zi de primăvară, 1 martie, și ce reprezintă această zi pentru oameni, pentru natură și pentru animale.

compunere despre prima zi de primavara
1 martie, prima zi de primăvară!

Se apropie ziua de 1 Martie, prima zi de primăvară. Este ziua în care dăruim mărțișoare fetelor și femeilor. Mărțișorul este o podoabă micuță, care se prinde cu un șirag împletit din două fire: unul alb și altul roșu. Mărțișorul este simbolul primăverii. Se poartă toată luna martie, iar la sfârșitul lunii, se agață într-un copac. și dacă iți pui o dorință, atunci când prinzi mărțișorul în copac, dorința se îndeplinește.

1 martie este ziua în care începe primăvara. Ziua se mărește și noaptea se micșorează. Temperatura începe să crească și încetișor, natura se trezește la viață. În locul zăpezii gri, murdare, apare o explozie de culori și miresme proaspete. Copacii înmuguresc și apar mlădițe noi, de un verde crud. Iarba încolțește și străpunge ultimul strat rămas din zăpadă. Apar și primele flori: ghioceii sunt vestitorii primăverii, zambilele care sunt simbolul jocurilor sportive, narcisele și, preferatele mele, toporașii de martie.

Tot acum, păsările migratoare se întorc din țările calde. Vom construi căsuțe pentru ele și le vom pune în copaci. Drept mulțumire, păsările călătoare ne vor încânta auzul cu trilurile lor vesele. Va începe curățenia în parcuri, se vor vopsi copacii și băncile din parc. Gâzele vor zumzăii și vor dansa în aer. Freamătul lor se va contopi cu freamătul naturii renăscute la viață.

Ziua fiind mai lungă avem mai multe ore în care să ne jucăm, mai multe ore de distracție. Simplul gând că vine primăvara îmi umple sufletul de fericire și de bucurie, de nerăbdare. Toți oamenii sunt mai veseli, mai bucuroși și mai calzi. Întreaga planetă renaște primăvara: plantele, vietățile, oamenii. Și totul începe cu 1 Martie!

28 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here