Compunere – Primăvara, bucurie şi culoare

165
110920

O nouă compunere despre primăvară, cu titlul „Primăvara, bucurie şi culoare”, trimisă de Cotet Andreea, elevă în clasa a VIII-a, în Bosia,Iaşi.

Primăvara înseamnă bucurie și culoare
Primăvara înseamnă bucurie și culoare

Primăvara, fiica cea mai tânără a bătrânului an, cea aducătoare de bucurie şi voie bună a sosit şi la noi cu alaiul ei de flori, lumină şi culoare. Totul e învăluit în mantia de lumină a soarelui, care mângâie blând pământul şi toate vietăţile. Bolta albastră se oglindeşte în apele limpezi ale râurilor. Zilele sunt mai blânde şi mai lungi, iar nopţile mai scurte.

Primăvara a aşternut peste tot un covor multicolor. Câmpurile şi dealurile au înverzit, iar livezile se pregătesc să dea în floare. În păduri, muşchiul copacilor e moale ca o pernă de puf, iar brazii care abia şi-au lepădat mantia de nea privesc mândri către soare. În desişuri a albit floarea ghiocelului şi un parfum uşor de toporaşi se răspândeşte la adierea vântului din amurg.

Ads

Primăvara a trezit lunca la viaţă. Fluturii zburdă, albinele harnice îşi încep dulcele zumzet printre flori. Gândăceii şi cărăbuşii dorm la soare, dezgheţându-şi aripioarele şi picioruşele. Păsările călătoare par nişte vâslaşi pe marea cerului albastru. Rândunica cea veselă, turturica şi sturzul ciripesc în deschiderea marelui concert al primăverii.

Şi oamenii se bucură de această renaştere a naturii. Ogoarele răsună de duduitul tractoarelor şi zumzetul hărniciei. În livezi oamenii curăţă pomii, iar în grădini sapă pământul să pună răsaduri.

Cu mantia plină de lumină, primăvara împarte din pocalul ei tinereţe, voioşie şi culoare. Să ne bucurăm toţi de acest minunat mărțișor primit în dar de la blânda primăvară.

165 COMENTARII

  1. fac pariu ca toti d'aici o duc la scoala si o sa fie asa Profa':"Foarte frumoasa,foarte frumoasa,cea mai buna compunere…te-a ajutat cnv ???"(la care tu normal k raspunzi)…"Nu, nimeni, singur am fakto 😉

  2. Cea care a scris aceasta compunere a dat cu copy-paste si a bagat de la ea vreo doua propozitii..asta sa stiti ca nu ii apartine si ii multumiti degeaba

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.