Compunere despre drepturile copilului

67
4245
O compunere pe o temă de cultură și educație civică: drepturile copilului. Chiar dacă nu aveți nevoie de această compunere pentru școală, textul de mai jos merită citit și doar pentru simplul fapt de a ști că orice copil are drepturi garantate de societate. Pentru a putea cere să vă fie respectate drepturile, trebuie să le cunoașteți mai întăi!

Copilul, ca oricare alt om, este o ființă umană rațională și sensibilă. Dar spre deosebire de restul oamenilor, copilul este extrem de vulnerabil, fiind aproape în totalitate lipsit de apărare. Din acest motiv, oamenii au convenit să le ofere un statut special, prin care să-i protejeze și să le asigure condițiile optime de trai și dezvoltare. Toate acestea au fost reunite în niște reguli, numite drepturile copilului.

Unul dintre cele mai importante drepturi ale copilului este acela de a crește alături de părinții săi. Pentru cei mai mulți dintre copii, faptul că sunt crescuți de părinți este suficient pentru a beneficia de celelalte drepturi. Orice părinte care-și iubește copiii se va îngriji de sănătatea și securitatea acestora, de asigurarea unui climat propice dezvoltării, din care nu lipsește accesul la educație, la vacanțe, precum și la perioade de relaxare. Cu siguranță acești părinți se vor asigura și că odraslele lor au parte de o viață demnă, iar furnizarea hranei de zi cu zi, precum și oferirea unui acoperiș deasupra capului sunt chestiuni care nu pot fi puse la îndoială.

Deși majoritatea drepturilor copilului sunt lucruri de bun-simț și orice părinte ar trebui să se preocupe de respectarea acestor drepturi, nu întotdeauna se întâmplă întocmai. Din motive diverse, unii adulți nu știu sau uită care sunt condițiile necesare pentru ca un copil să crească în condiții normale. Acestora, societatea, prin lege, le reamintește că un copil are dreptul de a fi protejat împotriva oricăror forme de violență, neglijență, abuz sau rele-tratamente. Atmosfera în care trebuie să fie crescut trebuie să fie plină de afecțiune și de securitate materială și morală. Totodată, are dreptul la protecție împotriva oricărei forme de exploatare și nu poate fi constrâns să efectueze munci care i-ar putea dăuna sănătății fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale.

Cu toate că părinții au obligația de a le asigura copiilor lor informațiile, explicațiile și sfaturile de care au nevoie, în funcție de vârsta și gradul de înțelegere al acestora, trebuie să le fie permis să-și exprime punctul de vedere, ideile și opiniile proprii. Copilul, ca orice adult, are dreptul la libertatea de exprimare, la libertatea de gândire, de constiință și religie.

Un alt drept al copilului foarte important, care dacă este respectat va marca pozitiv viața acestuia, este dreptul la instruire. Copilul are dreptul de a primi o educație care să îi permită dezvoltarea, în condiții nediscriminatorii, a aptitudinilor și personalității sale. Dar acest drept trebuie să țină cont de dreptul copilului la odihnă și vacanță. În același timp, copilul nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradande, indiferent de motivul care ar putea fi invocat. Din aceeași categorie de drepturi face parte și dreptul copilui la viață intimă, privată și familială, fiind interzise orice acțiuni care ar putea afecta imaginea publica a copilului.

Pentru a se putea bucura de toate aceste drepturi, copilul trebuie să fie în cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge. În acest sens, copilul are dreptul la asistență și servicii medicale, precum și la condiții de recuperare, astfel încât dreptul la sănătate să poate fi transpus în practică.

Simpla enumerare a tuturor acestor drepturi ale copilului nu înseamnă și că ele sunt respectate de toți părinții sau adulții care intră în contact cu copiii. Din acest motiv, este important să cunoaștem aceste drepturi pe care societatea umană civilizată le garantează copiilor, iar dacă observăm situații în care aceste drepturi sunt încălcate, total sau parțial, să cerem negreșit ajutor din partea persoanelor calificate, care sunt în măsură să oblige la respectarea acestor drepturi.

67 COMENTARII

  1. Ar fi necesar ca drepturile copilului sa fie specificate intr-o brosura si date fiecarui parinte,profesor,cetatean.Asa numai pe hartie nu au nici-o valoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here