Rața sfădăușă – Otilia Cazimir

0
31

Poezia Rața sfădăușă de Otilia Cazimir

Ceartă rața pe găină:
– Nu te supăra, vecină,
Ce folos că ești moțată,
Dacă stai tot în poiată?
Ce folos că ești pestriță,
Când nu ieși nici la portiță?

Iacă, eu, că nu-s frumoasă
(Lătăreață, scurtă, groasă),
Și tot nu mai stau pe-acasă,
De mă știu în lung și-n lat,
Toate bălțile din sat!

Cum începe vremea caldă,
Îmi iau cârdul de rățuște
Și pornind pe iaz, la scaldă,
Înotăm și prindem muște.
Ba ne pică uneori
Chiar și doi-trei peștișori…

Pe când puii de găină
(Nu te supăra, vecină),
Nu se scaldă nici în ploaie.
Iar dacă-i copaia plină,
Se îneacă și-n copaie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here