Un cămin de păsărele – Otilia Cazimir
Poezia Un cămin de păsărele de Otilia Cazimir
În pădure, la cămin,
Zarvă mare în pridvor.
Unii pleacă, alții vin
De la treburile lor.
La bucătărie
Şi prin dormitoare,
Bat din aripioare,
Fac gospodărie:
Două codobaturi
Mătură sub paturi,
Două gheonoaie
Spală rufe-n ploaie,
Două pitulici
Adună furnici,
Și două rățuște
Răsucesc găluște!
Numai cucul, moș-portar,
Care n-are altă treabă,
Stă pe-o vargă de arțar
Și pe toată lumea-ntreabă:
– Cu? Cu?…