Poezia Ariciul-împărat – Otilia Cazimir

0
124

Poezia Ariciul-împărat de Otilia Cazimir

Odată, într-un loc îndepărtat
S-a adunat în taină-al dobitoacelor sobor
Ca să-și aleagă-un împărat
(Că leul cel bătrân murise de răpciugă).
Și hăt-târziu, în urma tuturor,
Veni în fugă
Peste plai
Un ghem de scai:
Un biet arici zburlit și prost
Cum altul de când lumea n-a mai fost!
S-a cocoțat pe-o buturugă
Scoțând cu frică botul dintre ace,
Și-a cuvântat:

– “Iubite dobitoace!
Vă rog să mă alegeți pe mine împărat
Măcar că poate
Sunt cam mic
(Ba chiar și cam prostuț un pic),
Să știți că-s înțelept nevoie mare
Și că-s amarnic de voinic.

De pildă, chiar acum,
Venind pe drum,
Un șarpe mare și urât
A încercat să mă înghită;
Dar i-am vârât
O țeapă-n gât…
(El cică are amigdalită!)
Așa a fost, v-o spun cu jurământ.
Iar dacă nu mă credeți pe cuvânt,
Poftiți, vă rog la luptă dreaptă,
Și-o să vedeți ce vă așteaptă!”

Își saltă leii coama pe grumaz,
Se tăvălesc bursucii la pământ
Și-și-nalță elefanții trompa-n vânt
De-atâta haz:

Auzi! Atâtea neamuri mari și mici,
S-aleagă împărat pe-un biet arici!

Dar l-au ales, – pesemne că anume.
Să aibă-apoi prilej de râs și glume.

Și-au dat în cinstea lui o masă mare,
Cu nu știu câte feluri de mâncare,
Iar bietul împărat, de bucurie,
A adormit cu nasu-n farfurie…

A doua zi când s-a trezit,
Trudit, mahmur
Și supărat,
A zis Ariciul, mare împărat:

– Măi fraților, da’ rău am mai dormit!
Oi fi eu împărat… dar tot mai bine
Era acasă, în tufiș la mine.
Fiindc’ aici
Printre străini,
M-am înțepat în spini,
De parcă-i plină lumea de arici!

Nu știu norodul de mă lasă, –
Dar eu,
Mai bucuros m-aș duce-acasă
Și v-aș lăsa în plata Domnului!

Și, adunându-și ghimpii la spinare,
S-a dus, tiptil, la vale pe cărare, –
Și dus a fost.
Dar n-a spus nimănui
Că s-a-nțepat… în țepii dumnealui!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here