Definiția iubirii – Romeo Morari
Tu ești asemeni cupei din străvezii cristaluri
Cu încrustații pure și unduiri ușoare
Din tine pot sa soarbă, în sacre ritualuri
Și gurile păgâne și cele-ncepătoare.
Tu știi s-ascunzi în tine, ca într-un tabernacol
Extazul și durerea – împreunare gravă,
Când sărutarea-ți dărui se-ntamplă un miracol:
Veninul pare dulce, și-ambrozia otravă!