A mea… – Adrian Paunescu

Cum treci acum și apa e-n ruine,
și-ți este bine şi îmi este bine,
aș vrea să-ți spun, iubito, că în tine
e vie vrerea ambelor destine.

Te voi iubi cu milă și mirare
cu întrebare și cu disperare,
cu gelozie și cu larmă mare,
c-un fel de fărdelege care doare.

Şi jur pe tine și pe apa toată
care ne ține barca înclinată
că vei rămâne – dincolo de număr
și dincolo de forme, măști şi vorbe –
a mea, de-a pururi, ca un braț în umăr.