Floarea magică – Menalaos Ludemis

Spune-mi sincer. Eu?…
Eu să fi fost acela pe care l-ai iubit?
Pune mâna pe inimă – nu aici, dincolo!
Așa. Şi acum spune-mi,
Eu să fi fost?

Mi se pare că greșim.
Greșim amândoi, amar.
Tu că ai spus-o,
Eu că am crezut-o.
Ne-am iubit? Poate…
Dacă unul nu e nebun,
Celălalt e mincinos.
Să fi iubit eu? Poate…
Să fi iubit tu? Cine știe?…
Să ne fi iubit amândoi?
Numai Dumnezeu știe,
Dar El nu prea există.

Vai, vinul dragostei în beau doi,
Dar se îmbată numai unul.
Unul câte unul,
Așa cum merg ocnașii
Cu ghiuleaua de plumb la picioare.
Să nu spui că-s aspru. Nu.
Dacă m-ai iubit într-adevăr,
În curând vei uita.
Şi atunci va veni rândul meu
Pentru o dragoste pătimașă
O dragoste fără margini,
Dragoste de adolescent.
De bătrân.
De copil.
Dragoste până în pânzele albe.
Până la prăpastie.
Până la sfârșit.
O dragoste… pe care,
Dacă te-oi fi iubit vreodată,
N-ar fi trebuit să ţi-o dau!