Nopțile – Octavian Paler

0
26

Nopțile când îmi amintesc iarăși de noi,
totdeauna pe întuneric și amenințați întotdeauna,
îmbrățișați sub ghilotină mereu,
totdeauna obsedați de timp și de noapte,
hăituiți de umbre în care ne recunoaștem pe noi,
totdeauna ca în prima noapte a lumii
și totdeauna vorbind despre sfârșitul iubirii,
totdeauna amintindu-ne de mări și de soare
și totdeauna pe acest nisip negru al nopții
fără să știm dacă maine vom mai fii împreună,
totdeauna așteptând cuțitul ghilotinei să cadă,
totdeauna despărțirile,
totdeauna dragostea amenințată de alții
și de noi înșine,
totdeauna sub acest soare negru
care ne luminează, când se ating, mâinile,
totdeauna înfricoșați ca mâinile noastre
vor ajunge la capătul dragostei noastre
și totdeauna visând să ne iubim fără să știm
dacă suntem primii oameni pe lume sau ultimii,
dacă lumea începe cu noi sau sfârșește.
totdeauna dragostea în umbră ca înțelepții lui Rembrandt,
ea care n-are nevoie de înțelepciune ci de speranță
și totuși dacă va muri vreodată dragostea noastră,
va muri nu din pricina nopții,
ci din pricina că noi înșine am amenințat-o prea mult.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here