Ciufa – Cicerone Theodorescu

0
27

Surioara mea cea mică
Plânge. Nu mai vrea nimica.
…A-nțepat-o vreo urzică?
Sau, o fi pisica?!

Hai la ea în curte, fuga,
Las caietele pe masă.
Dar ea vine ca zvârluga
Iute, mânioasă.

Strigă: – Ciufa! Ciufa aia!…
Albă-i sora mea, ca rufa.
După fân, und ee claia,
Se ascunde „ciuaf”.

Care ciufă?… E o cloșcă.
Surioara speriată
Avea-n mână o piroșcă…
N-o mai are, iată.

– Măi, dar o lăsași să-ți cadă,
Chiar din mână-așa, drăguță?
Cine ar putea să creadă?
Tare ești prostuță.

…Puii, adunați în roată,
Veseli, piuie și încă
Pigule piroșca toată,
Până o mănâncă.

Ca o pasăre de prada,
Cârâind, trezind poiata,
Ciufa stă zbârlită-n coadă –
De atac e gata.

…Cu piroșca mea în mână
Eu mă-ntorc la surioară:
– Ia, mănânc-o tu! E bună.
Rău să nu-ți mai pară.

Hai, boticul ăsta nu fă!
Uite colea, ia-ți-o ție.
Dă-o ciorilor de ciufă,
Fir-ar ea să fie…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here