Jucăriile – Victor Tulbure

0
232

…Plecată-i mama capră de acasă,
Pe iezi în grija lupului îi lasă.

Și el aduce vreascuri, focu-aprinde
Și le gătește iezilor merinde.

…Cât timp e cloșca-n iaz și face baie,
Pe puii ei îi încălzește-o gaie.

Ads

Apoi se duce gaia la rățuște,
Le dă mălai și-i apără de muște.

…Pe după sobă toarce, cum i-e felul,
Motanul bot în bot cu șoricelul.

La soare, însă, s-a întins pisica
Și-i cântă la ureche rândunica.

…Vulpoiul s-a tocmit, din tinerețe,
Argat la puici și mătură cotețe.

…Ogarul a dat iama pe la cepuri
Și beat, prin vie, e purtat de iepuri.

Dar prâslea râde. Nu vrea să mă creadă
Că-mi stau dihăniile fără sfadă,

Că mâța are gheare să alinte
Și lupul colți să-nfulece plăcinte.

– Păi, nu vezi că-s din câlți și catifele?
Hai, vino să te joci cu ele!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.