Dansul fulgilor de nea

26
141
O compunere despre un dans special, care se petrece iarnă de iarnă și care face farmecul acestui anotimp: dansul fulgilor de nea.

Dincolo de geamul ferestrei steluțele argintii se desprind din norii ca de vată și dansează liniștiți în drumul lor spre pământ. Sclipirea jucăușilor fulgi de nea e amețitoare. Dacă nu ai ști că ninge ai putea confunda gingașii fulgi de zăpadă cu niște mici petale albe.

Un peisaj grandios, dar și straniu totodată, apare de sub potopul de fulgi albi. Pe crengile copacilor stau grămezi mari de zăpadă, ca niște podoabe reci de argint. În decorul doar alb, crengile copacilor, și ele albe, seamănă cu niște fantasme ce se profilează în depărtări.

Zăpada cernută din văzduh a împodobit casele cu dantela albă a zăpezii, iar drumurile le-a troienit până când acestea și-au pierdut și ultimul contur. Ninsoare se așterne peste tot ca o plapumă albă și reduce la tăcere orice încercare a naturii de a se împotrivi. Odată cu stratul de zăpadă ce se așterne, o liniște de mormânt pune stăpânire pe împrejurimi. Singurul glas ce răzbate din peisajul înmărmurit este cel al vântului. Șuieră un cântec trist și cu un suflu înghețat împinge norii posomorâți dintr-o parte în alta a văzduhului.

Ploaia de fluturi albi se intensifică, iar ritmul dansului se întețește. Fulgi mari și pufoși cad în viteză din înaltul cerului și formează vârtejuri cu care amenință pământul. Când sunt aproape de covorul alb înghețat, încearcă din răsputeri să se ridice din nou, dar răpuși de efort se fac una cu neaua deja așternută.

Ca într-o poveste, luna își arată fața luminoasă cu sclipiri de basm, ce se reflectă din zăpada proaspăt ninsă. Regina nopții reușește să domolească vântul și să pună capăt caruselului de fulgi albi. Mândră de reușita ei, admiră peisajul încremenit și trimite raze reci peste albul nesfârșit.

26 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here