Compunere – în livadă, toamna

17
550
O compunere foarte frumoasă despre un aspect frumos al anotimpului toamna: în livadă.

Este o toamnă puţin obişnuită. Soarele a încurcat parcă numărătoarea timpului şi-şi varsă văpaia ca în luna lui cuptor. Cerul se rumeneşte la ivirea zorilor –  e drept, mai târziu –  ca în toiul verii şi vesteşte în fiecare dimineaţă o zi fierbinte. Drumul urcă leneş, şerpuind prăfos, spre dealurile din jurul oraşului, bogate în livezi şi podgorii. N-a plouat de mult şi totul este acoperit cu un strat de praf  de parcă undeva, aproape, ar lucra o fabrică de ciment. Arşiţa nu ne poate înşela: e totuși toamnă. Despre ea vorbesc verdele întunecat, prăfuit, petele arămii, galbenul frunzelor veştede, cenuşiul zării.

Încep să se zărească livezile de meri, cu pomi pitici si grei de rod, aşezaţi cuminţi unul după altul, cu rămuriş rotat, ce amintesc de desenele naive făcute de copii pe asfalt, cu tulpini drepte sau uşor oblice, văruite până la mijloc. Numai crengile merilor îndrăznesc să tulbure ordinea şi se apleacă ademenitoare, oferindu-şi fructele. Sunt mere mari, verzi-gălbui, al căror miez, la iarnă, va aminti de pepenele galben, mere lunguieţe, roșii, pe care praful s-a aşezat ca o pudră și mere aurii cu miez tare și parfumat.

Este uimitor cum nişte pomi atât de mici pot purta, fără sa se îndoaie, o povara atât de mare, susținută pe creangă doar de o codiţă! Dacă n-ar fi mici şi rotunzi, merii ar putea duce cu gândul la pomul de iarnă, gătiți la fiecare sfârşit de an, sărbătorește.

La intrarea în livadă așteaptă, stinghere încă, stive de lăzi din scândură. Mâini harnice primesc găleţi şi scări si munca începe. Cineva fredonează o melodie a unui cântec cunoscut care începe cu „Frunză verde, mer rotat..” şi alte voci i se alătură. E veselie în livadă şi nimeni nu se mai gândeşte la merii pitici, uşuraţi de dulcile lor podoabe.

Spre seară, şirurile de meri rămân stinghere, în vreme ce în lăzi, pline ochi, râd merele roşii, aurii şi galben-verzui care își vor începe lungul drum spre magaziile de sortare.

Când înserarea coboară, aducând cu ea răcoarea săracă a acestui sfârşit de septembrie, o adiere înfioară livada. Foşnetul uscat al frunzelor vorbeşte merilor despre apropiata iarnă şi, deși se văd înfofoliţi în haină de nea, ei visează clipa roz-albă a florilor.

P. Magheru

17 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here