Miroase a toamnă

O compunere despre trecut și prezent sau despre trecerea de la vară la toamnă. Un text despre vânt, frunze uscate, tristețe și miros de toamnă târzie.

O zi comună și plictisitoare, numai bună pentru a hoinări cu mintea prin trecut și prezent. Stau în fața ferestrei și privesc pe fereastră la pomii rămași golași și neajutorați. știindu-i astă primăvară verzi, nu pot să nu mă întreb de ce nu-și pot păstra culoarea frunzei și tinerețea pură. În loc de răspuns, urechile-mi percep un foșnet de frunze uscate. Gândul completează restul răspunsului: e legea firii. Unii se nasc, trăiesc și gustă din bucuriile vieții, iar alții în loc de bucurie au doar speranță. Aceștia din urmă își fac bagajele și se îndreaptă spre noi orizonturi, ascunse de ochii lumii.

O rază rușinoasă de soare, răsărită de după nori, mă aduce cu mintea în prezent. Îmi mângâie fața blândă și imediat simt admirație față de creația naturii. Un zâmbet discret îmi încolțește în colțul gurii, iar ochii sorb cu plăcere apariția soarelui. Îmi aduce aminte de diminețile de vară. Mi-e dor de păsărelele vesele, de rândunicile ce zi de zi ciripeau la geam să le deschid și să le presar grăunțe pe pervaz.

Încântarea durează puțin, căci soarele obosit de arșița verii, se ascunde după un deal pe când măreața lună apare, ca de obicei, mândră și grațioasă. Lăsarea serii aduce cu sine și un vânt rece. Acesta suflă cu putere și răscolește toate frunzele. Atmosfera este sumbră, am senzația că natura se poartă dușmănos, risipind covorul ruginiu în cele patru zări. Prin geamul deschis vântul își face loc în cameră. Miroase a frig. Miroase a toamnă.

Ce bine e să fii acasă, într-un loc cald, plin de iubire și siguranță.