Cloșca – Victor Tulbure

Supărată-i cloșca, foc,
Că n-avu și ea noroc.
Dar, se vede, toata vina
Că o poartă gospodina,
Care-n taină și isteață
Ouăle i-a pus, de rață.

De aceea, din găoci
Puii au iesit bondoci,
Mai mărunți, cu ciocuri late
Și cu tălpi împielițate.
Ci oricum ar fi ieșit,
Sunt ai ei, căci i-a clocit!

Bine-ar fi, de n-ar fi ei
Chiar atât de derbedei:
De cum zorile se crapă,
Bâldâbâc, se vâră-n apă.
Geaba-i strigă, geaba-i cheamă:
Nici măcar n-o bagă-n seama.

Merge cloșca, așadar,
Și se plânge la pescar:
– Bade, greu necaz ma-ncearcă.
Rogu-te, să-mi dai o barcă
Să-mi scot puii de pe lac,
Că prea mult de cap își fac.
Teamă mi-e, că-n apa rece
Or răci și-or să se-nece!