Învățătoarei – Benoni Catana

Când am venit la şcoală-n toamnă
Eram un ţânc sfios şi mic.
M-aţi mângâiat pe creştet, doamnă,
Şi parcă m-am simţit voinic.

Nu aţi văzut în ochi de stele
Bobiţe calde de mărgele
Sau le-aţi văzut, acum ştiu clar,
Dar le-aţi închis într-un sertar.

Ce caldă mână mi-aţi întins!
Şi-am scris şi am citit cu spor,
Nimic în viaţă nu-i uşor!
Să fim destoinici ne-aţi pretins.

O dată, poate, aţi lipsit,
Ce mult atunci ne-am necăjit,
Că e uşoară truda noastră
Doar sub privirea dumneavoastră.

Şi în dulapuri ferecate
Sunt toate poznele-ncuiate,
Le-aţi adunat ca pe mărgele
Dar noi … am învăţat din ele.

Acum, când primul an s-a dus
Ca soarele către apus,
Pe când ne înălţăm c-o treaptă,
Vă sărutăm mâna cea dreaptă,

Şi vă aducem doamna noastră
Tot cerul într-o floare-albastră!