Antiteza

Antiteza (gr. antithesis=opoziție) este o figură de stil care constă în asocierea a două idei, imagini, noțiuni, situații sau personaje aflate în opoziție, pentru a pune în valoare caracterul lor.

Termenii antitezei sunt elemente contradictorii folosite forțat în descrierea unui obiect sau în două, ele fiind o sinteză excepțională cu rolul de a lumina imaginea obiectului sau a obiectelor, ca și cum unul s-ar justifica prin celălalt.

• Atunci când termenii antitezei exprimă un obiect concret, antiteza este descriptivă și este folosită în întocmire portretelor.

Ștefan-vodă om nu mare de stat, mânios și degrabă vărsătoriu de sânge
nevinovat… aminterelea era om întreg la fire, nelenușu… unde nu
gândeai acolo îl aveai. La lucru de războaie meșter. (mânios, nestăpânit
vs. înțelept, energic) (G. Ureche)

• Atunci când termenii antitezei exprimă un obiect abstract, antiteza devine un joc de cuvinte, iar ideea este de multe ori aforistică.

Copilul plânge pentru că n-a cunoscut încă viața, bătrânul plânge că a cunoscut-o prea mult. (Basarabescu)

Exemple de antiteză

Ea un înger ce se roagă – El un demon ce visează (înger vs. demon) (M. Eminescu)

Vreme trece, vreme vine. (Eminescu)

Căci voi murind în sânge, ei pot să fie mari. (Eminescu)

Așadar vorbirea este cugetarea ce se aude, precum și cugetarea este vorbirea tăcândă. (Bălășescu)

Ce vreau nu se poate, ce se poate nu vreau. (Delavrancea)

Eu veneam de sus, tu veneai de jos / Tu soseai din vieți, eu veneam din morți. (Arghezi)

Cât de nouă-i suferința veche. (E. Isac)

Ea bogată, eu sărac; ea curtenită eu izgonit și disprețuit; ea slabă mică și palidă, eu voinic, mare și rumen.