Manual Didactică și pedagogică – clasa 6 – Moduri de expunere

Moduri de expunere

1. a) Scurtă descriere a ilustrației

Într-o frumoasă curte țărănească o bătrânica și un moșneag trebăluiesc prin gospodărie.

Bătrâna este îmbrăcată în port tradițional românesc, iar năframa din cap și şortul sunt ţesute cu motive populare. Zâmbește cu blândețe și le aruncă orătăniilor grăunțe.

În cerdacul din lemn al casei cu frumoase ornamente și motive populare, un bătrân duce o desagă mare cu mere sângerii. Moșneagul este îmbrăcat și el în straie țărănești și are o bundiță de culoare roșie. Pe cap nu are nimic, fapt care-i scoate la iveală pletele albe și-i trădează vârsta înaintată. De sub mustața sură, bătrânul îi aruncă femeii un zâmbet cald și-și vede mai departe de treaba lui.

Curtea este animată de  mai multe animale prietenoase. Văcuța cu talanga imensă atârnând de gât, stă nemișcată ca o statuie
și rumegă fără încetare. Câteva găini și o gâscă o înconjoară pe bătrânica blândă și sunt cât pe ce să-i apuce grăunțele direct din mână. Un cățel cu urechile ciulite stă în cușca de lângă casă și privește curios la spectacolul dimineții dintr-o zi normală de la țară.

b) Scurtă narațiune la persoana a III-a

Agitația unei dimineți obișnuite de la țară este în toi. Curtea
populată cu animale diverse, mai mici și mai mari, a prins glas. O
văcuță, cu un clopot auriu rumegă de zor iarbă proaspătă și plină de rouă. Câteva păsări de
curte, vioaie și gureșe, fac o larmă de nedescris în așteptarea hranei
de zi cu zi. Gospodina le aruncă grăunțe, iar ele ciugulesc cu nesaț din
boabele galbene ca aurul.

Înainte de a da de mâncare
orătăniilor, femeia a întins niște rufe la uscat, pe care le-a lăsat în
grija soarelui să le usuce și să le umple de miresme proaspete. Apoi a
hrănit cățelul, care lătra nerăbdător. Sătul fiind, acum e liniștit și
urmărește din căsuța lui neliniștea din curtea plină de viață.

În cerdacul casei țărănești, un moșneag gospodar trebăluiește.
Într-o desagă mare, duce spre beci niște mere mari și roșii. Aruncă o
privire spre curte și vede în fața casei căruța cu fân proaspăt cosit.
Își spune că trebuie dus lângă căpița din spatele casei și-și continuă
drumul spre beciul casei.

c) Dialog dintre cele două personaje din imagine

– Femeie, mai ai nevoie de grăunțe? Văd că astăzi păsările sunt mai înfometate decât de obicei, spuse bătrânul din cerdacul casei.
– Nu cred. Mai am în găleata de colo suficiente pentru dimineața asta.
– Bine, atunci merg să duc merele astea în beci. Mai ai nevoie de mine în minutele ce urmează?
– I-ai dat câinelui de mâncare?
– Da! Nu-l vezi cât de liniștit e pungașul, adăugă moșul zâmbind pe sub mustățile albe ca spuma laptelui.
– Da oare căruța aista cu fân nu trebuie dusă undeva din mijlocul curții?
– Ba da. Chiar la asta mă uitam și eu acum. De îndată ce mă întorc din beci, o duc lângă căpița ceea din spatele casei!
– Așa să faci! Apoi poți pune de mămăligă. Vin și eu îndată în casă! Nu mai am multă treabă cu orătăniile.
– Cum spui tu, așa o să facem! 

2. a) continuare sub forma unei descrieri

Dănuț se așeză lângă fereastră, hotărât să citească. Abia deschise cartea când, afară, se auzi un zgomot… puternic, ca o explozie îngrozitoare, asurzitoare de-a dreptul. Era tunetul, tunase!. Ridică ochii din carte și privi pe geam. Chiar în acel moment un fulger, mare și luminos precum soarele, brăzdă cerul. Instinctiv închise ochii și își acoperi urechile cu mâinile. La nici două secunde, un alt bubuit, mai înfiorător decât primul, sparse liniștea după-amiezii.

b) continuare sub forma unui dialog

Dănuț se așeză lângă fereastră, hotărât să citească. Abia deschise cartea când, afară, se auzi un zgomot… strident, de sticlă spartă. Privi pe geam și văzu că a avut loc un accident. Fără să gândească, deschise geamul casei și începu să vorbească cu cel care tocmai coborâse din mașină.
– Sunteți bine? Vreți să sun la salvare?
– Nu este cazul! Am spart oglinda din dreapta, am lovit-o de oglinda mașinii parcate. Mulțumesc oricum pentru intenția ta.
– Nu face nimic! Dar cum s-a întâmplat? Ați avut viteză?
– Nu am avut. Am evitat câinele acela alb. Îl vezi? Și am lovit oglinda…
– Bobiță? Da, e bătrân și cam orb. Și săptămâna trecută era să provoace un accident. E un câine de pripas, nu și l-a asumat nimeni și bântuie pe străzi.
– Spune-mi te rog, unde stă proprietarul mașinii căruia i-am spart oglinda? vreau să merg să-l anunț.
– În casa albă cu poarta verde. Este un om înțelegător cred că vă veți înțelege ușor.
– Aha, am înțeles. Acum trebuie să plec. Mulțumesc încă o dată. La revedere.
– La revedere.

c) continuare sub forma unei narațiuni

Dănuț se așeză lângă fereastră, hotărât să citească. Abia deschise cartea când, afară, se auzi un zgomot… înfundat. Se ridică în picioare și văzu pe geam o mașină de intervenții oprită sub geamul său. Muncitorii, îmbrăcați în salopete portocalii, având pe spate înscrisul „Intervenții”, tocmai scoteau niște indicatoare cu semnalizarea „drum în lucru”. Le așezară în mijlocul străzii și începură să delimiteze zona de lucru. Unul dintre ei scoase un picamăr uriaș și fără să stea pe gânduri începu asaltul asupra betonului. Zgomotele infernale treceau dincolo de zidurile apartamentului lui Dănuț, obligându-l să-și pună mâna la urechi. Băiatul aruncă o privire la cartea încă întredeschisă, apoi la mașinăria care izbea asfaltul străzii, după care reveni cu ochii la cartea întoarsă cu cotorul în sus. Cântări preț de câteva secunde situația și decise să închidă cartea. Pe ziua de astăzi se terminase cu cititul. Zgomotul infernal îl făcea să nu-și poată auzi nici măcar gândurile. Ziua de mâine ar putea fi o zi mai bună pentru citit, își spuse și se pregăti să iasă la o plimbare neprevăzută.

3.
(A) Semnele de punctuație adecvate

a) Din satul în care poposise peste noapte, popa Grigore porni la drum dis-de-dimineață. Plecase de acasă de patru zile cu desagii în spate și cu popasuri din sat în sat, peste noapte. Nu trăgea la preot, ci la casa ce-i ieșea mai întâi în drum. Nu-i trebuia mâncarea nimănui, avea în desagi.

b)  Curând zări o grădină cu fel de fel de flori. Trecu pârleazul, și,
mehenghi, se furișă întâi pe la ferestrele casei. Perdelele erau încă
lăsate. Ce să vadă? Nimic! În schimb, de jur împrejurul privazurilor,
cununi de zorele se împleteau, cu florile deschise, fragede,
liliachii bătând în albastru, sinilii bătând în roz, acoperite de rouă
ca de niște nestemate. „Fragede flori”, gândi fluturașul.

c) — Ce spui, cumnată? Da’ că l-aş ucide în bătaie, când aş afla că el a
prins pupăza, s-o chinuiască. De-amu bine că mi-ai spus, las’ pe mine,
că ţi-l iau eu la depănat!
— Nici nu te mai îndoi despre asta,
cumnată Smarandă, căci de zbânţuitul ista al dumitale
nimica nu scapă! Ce mai atâta? Mi-au spus mie cine l-au văzut că Ion a
luat-o; gâtul îmi pun la mijloc!