Manual Didactică și pedagogică – clasa 6 – O, rămâi

O, rămâi …

Să discutăm despre text

1. Pădurea îl farmecă prin modul deosebit în care îi ascultă dorurile, îl cheamă la ea și îl face să se simtă special.

2. „În al umbrei întuneric / Te aseamăn unui prinț” sugerează ideea că vârsta copilărie este o vârstă a basmelor.

3. În compania pădurii, timpul este perceput diferit. Clipele petrecute în pădure pot însemna pentru copil momente de fericire deplină, care-l fac să piardă noțiunea timpului. Astfel, anii lui par că au trecut ca niște clipe, dar fericirea trăita în apropierea pădurii lasă urme în sufletul său peste veacuri.

Verbul „se par” e folosit pentru a putea compara anii cu clipele, iar mai apoi clipele cu veacurile, dar și pentru a sugera pierderea noțiunii timpului: anii par clipe, clipele par veacuri.

4. Tainele pădurii aparțin unei lumi de basm, un univers pur și misterios care poate fi descifrat doar de un suflet pur de copil. Odată cu pierderea copilăriei, are loc și pierderea capacității de a înțelege natura, deci de ai descifra tainele.

5. Ultimele două strofe din poezia „O, rămâi” descriu atitudinea poetului față de pădure. Penultima strofă descrie sentimentele pe care le avea în copilărie, adică zburda plin de veselie la chemarea pădurii și-i răspundea cu bucurie râzând. În ultima strofă, ieșit din copilărie, acum fiind la maturitate, nu mai înțelege chemarea pădurii. Acum îl încearcă sentimente de tristețe și de regret față de o perioadă a vieții plină de fericire: copilăria.

6. Punctele de suspensie din titlul poeziei „O, rămâi…” semnifică tristețea pe care o resimte poetul legată de perioada fericită din viață sa, copilăria. Punctele de suspensie de la finalul titlului sunt în strânsă legătură cu versul plin de regret din ultima strofă „Unde ești, copilărie”. Cu alte cuvinte, regretul legat de copilărie este atât de mare în sufletul poetului încât nici nu poate articula, astfel că singurele aflate la îndemâna poetului pentru a exprima sentimentele care-l încearcă sunt punctele de suspensie.

7. figurile de stil din poezia „O, rămâi…”
personificarea – pădurea vorbește copilului
comparația – „Anii tăi se par ca clipe, / Clipe dulci se par ca veacuri”
repetiția – „O, rămâi, rămâi”, „se par”
epitet – „clipe dulci”

8. ce rol are repetiția din primul vers „O, rămâi, rămâi la mine”

Repetiția din primul vers al poeziei „O, rămâi…” scoate în evidență intensitatea iubirii și a chemării, fiind practic o rugă care trădează o dependență bazată pe sentimente profunde. (versul următor fiind lămuritor „Te iubesc atât de mult!”)

Să folosim ce am reținut

1. Demonstrați că poezia „O, rămâi…”de Mihai Eminescu este o operă lirică.

Ca în orice operă lirică, și în poezia „O, rămâi…”, autorul își deschide sufletul în fața sensibilității cititorului, printr-o exprimare directă a ideilor, gândurilor și sentimentelor. Trăirile legate de copilărie și sentimentele de iubire față de pădure sunt descrise prin diverse procedee artistice vizuale și auditive. Eul liric este proiectat prin intermediul universului liric al relației de iubire dintre el, la vârsta copilăriei și pădurea, un simbol de altfel, care-l înțelege în toate. Figuri de stil precum personificarea, repetiția, comparația, epitetul sunt instrumente cu ajutorul cărora autorul își afișează propriile gânduri și sensibilități.

2. exemple de opere lirice studiate în clasa a V-a

Ce te legeni – Mihai Eminescu
Sfârșit de toamnă – Vasile Alecsandri

Să observăm

1. Primele trei strofe sunt scris între ghilimele pentru că sunt cuvintele pădurii. Adverbul „astfel” marchează începutul cuvintelor spuse de poet.

2. În primele cinci strofe verbele sunt la persoana I și la persoana a II-a

3. persoana I și persoana a II-a scoate în evidență existența unui dialog, a unei comunicări directe, pădurea vorbește direct cu copilul; în penultima strofă, opoziția dintre persoana I și persoana a III-a subliniază că acesta este răspunsul la chemarea pădurii.

Să folosim ce am reținut

autor – operă lirică – eul liric

Să folosim ce am reținut

1. versurile au măsura 12 silabe

2. a) Mihai Eminescu – „Ce te legeni”, ritm trohaic
    b) Mihai Eminescu – „Luceafărul”, ritm iambic

3. Mihai Eminescu – „O, rămâi”, ritm trohaic, măsura 7-8 silabe

Să folosim ce am reținut

1. a) împerecheată b) încrucișată c) monorimă

2.
a) rimă împerecheată

Eu sunt omul de zăpadă
Cine vine să mă vadă?
Doi cărbuni sunt ochii mei
Și am nasul de ardei.
(M. Sorescu – Omul de zăpadă)

b) rimă îmbrățișată

De ce te uiți așa, când seara vine
În ochii mei cu ochii tăi de salbă,
Că nu-ți mai iei privirea de la mine
Gingașă, grațioasă mâță albă.
(T. Arghezi – Alba)

Coltul cuvintelor

1. aseamăn, înaltei

2. Pădurea este liniștită și calmă, iar atmosfera exterioară este armonioasă, prin urmare sunetele sunt caracterizate prin adjectivele „domol” și „lin”.

– antonime pentru domol și lin:
domol – iute, grăbit
lin – iute, abrupt

3. farmec – vrajă

4. sinonime
taină – mister
domol – calm
văpaie – vâlvătaie
veac – secol
lin – calm

5. contexte substantivale pentru adjectivele
lin: lac, cer, vânt
gol: cer, sac, copac
plin: pahar, tramvai, profesor

6. paharul este plin ochi, a luat-o la picior

7. familia lexicală pentru cuvântul „pădure”

pădure, pădurar, pădurice, păduros, a împăduri, a reîmpăduri

8.  sinonime

a zice – chema, citi, cânta, executa, interpreta, intona, numi, parcurge

a înțelege – dumeri, sesiza, a percepe, a pricepe, a sesiza, a pătrunde, interpreta, a auzi, a pricepe, a-și explica, a pricepe, a concepe, a pricepe, a cunoaște, a pricepe, a ști, asculta, a se împăca, a conveni, a se învoi, a se ajunge, a se târgui, a se tocmi, pactiza.

Temă pentru acasă

2. Compunere cu titlul „O plimbare prin pădure”

Toamna ploioasă și mohorâtă a luat o pauză binemeritată. Razele blânde ale soarelui dau bună dimineață acestei zile de toamnă și cu atingeri suave încălzesc natura zgribulită. Ca dintr-un somn prelungit, pădurea se trezește la viață și începe să foșnească din frunzele uscate, care se zvântă sub adierea vânticelului molcom. Mirosul de prospețime pe care-l emană adierea molatică mă îndeamnă la o plimbare printre trunchiurile aproape lipsite în întregime de frunze.

De cum îi trec pragul, pădurea mă împresoară cu o atmosferă de pace și liniște greu de găsit în altă parte. Ca printr-o vrajă, grijile mă părăsesc, iar zâmbetul îmi apare pe chip. Pașii găsesc singuri cărarea bătătorită, deși am ochii închiși. Mă încercă un sentiment de familiaritate de parcă aș fi acasă. Poate chiar sunt acasă! Trag adânc aer în piept. Parfumul curat al copacilor îmi invadează simțurile și îmi îmbată sufletul. Pipăi pentru câteva secunde trunchiurile umede ale copacilor. Realizez că scoarță este jilavă și îmi spun că aici trebuie să fie sursa prospețimii care mi-a mângâiat discret simțurile. Mă bucur de fiecare pas pe care-l fac printre arborii adormiți. Cu un murmur aproape imperceptibil pădurea îmi răsplătește gândurile, iar foșnetul puțin perceptibil al crengilor mă îndeamnă să merg mai departe.

Îmi îndrept pașii spre inima pădurii dese. Cu cât avansez mai mult în desiș, pădurea îmi pare o cetate ce așteaptă să fie cucerită, formată din brațe ce se întind spre cer. De ceva vreme am părăsit cărarea bătătorită, iar crengile răsfirate ale copacilor mă împiedică să avansez. Pădurea se lasă greu cucerită. Ori poate am ajuns în cel mai intim loc al ei. „Poate nu a mai ajuns nimeni până aici”, îmi spun eu și simt un fior de mândrie, asemănător cu cel pe care-l aveau cavalerii medievali când cucereau cu forța armelor o fortăreață bine apărată. Mă rotesc de jur-împrejur și ascult liniștea de mormânt care mă învăluie. Tot ce este viu în pădure se află la picioarele mele. „Sunt regele pădurii”, îmi spun în gând, „iar aceasta este o plimbare prin regatul meu”, adaug eu triumfător.

Mândru ca un suveran în plin glorie, îmi îndrept pașii spre ieșirea din pădure. Înainte să ies din împărăția copacilor, îi promit pădurii că o voi vizita mai des. Ea îmi promite că nu se va lăsa ușor cucerită de altcineva și mă întreabă când va fi următoarea plimbare prin pădure.

3. Demonstrați „Freamăt de codru” de M. Eminescu este operă lirică.

„Freamăt de codru” este o operă lirică pentru că exprimă în mod direct ideile și sentimentele poetului. Gândurile sunt prezentate printr-o confesiune vie, dar și printr-un dialog personificat cu diferite elemente din natură, care crește treptat în intensitate de-a lungul poeziei.

Aflat în mijlocul pădurii, poetul, vrăjit de frumusețea naturii, ascultă sunetele pădurii, ale izvorului și ale păsărilor. Trecute prin propriul lui eu liric, sunetele sunt percepute ca niște vorbe adresate celor care știu să le asculte și să le înțeleagă. Gândurile acestea, puternic impregnate cu subiectivitate și emoție, îl fac să vibreze profund și să scoată la lumină o serie de trăiri din propria experiență de viață.

Poetul își exprimă propriile trăiri printr-o serie de imagini artistice, create prin procedee artistice specifice genului liric: personificare, metaforă, epitete, enumerație, invocația retorică etc