Surâsul mamei

Când mama mea surâde larg
Ea, poate că, nici nu prea ştie
Câtă lumină, câtă bucurie
Primesc prin ochii ei cu drag.

Şi chiar dacă o supăr câteodată
Eu ştiu că blând mă dojeneşte
Copil fiind, greşesc copilăreşte
Iar ea se lămureşte de îndată.

Aş vrea şi eu să pot, la rândul meu,
S-o răsplătesc cum se cuvine
Atât cât am să pot de bine
Şi-oricât mi s-ar părea de greu.

Cum mama mea-i o zână bună
Ce stă mereu la mine-n casă,
Eu îi doresc să fie sănătoasă
Şi veşnic „fiule” să-mi spună.