Concert – Petre Băleanu

E noapte… Tăcere… Sus luna mirată
Privește broscoiul ce-n lac se arată
Și mândru se urcă pe-a trestiei foaie
Ce sabia-i verde spre apă-și-ndoaie.

Un semn face amicul și-o-ntreagă armată
De broaște, cu mia, pe mal sar îndată,
Cu fața spre „șeful” în cerc se așază,
Tușesc, își  dreg glasul, privirea-și țin trează…

Pricepeți ce este? Concertul ce-aseară
Pe-afișe de brustur grăbite anunțară.
Dar iată maestrul c-un deget semn face
Și-ntreag’-adunare stă smirnă… E pace…

Energic se lasă bagheta spre apă;
Furtună de glasuri din mii de guși scapă
Și arii sublime urechea îmbată…
Ascultă gângănii cu gura căscată.

Dar… ce se întâmplă? Maestrul s-agită,
Se-nvârte și sare ca mingea lovita,
Lăbuțele-nfige în păru-i… Se curmă
Cântarea greșită. O, Doamne, în urmă,

Maestrul amarnic mustrare le face!
Broștimea supusă înghite și tace,
Din piepturi oftează și fruntea își pleacă,
S-azvârle în salturi și-n baltă se-nneacă.