Metaforă

Metafora (gr. metaphora=transport, transfer) este o figură de stil prin care semnificația obișnuită a unui cuvânt sau a unei expresii este înlocuită cu o alta semnificație, pe baza unei comparații subînțelese. Prin generalizare, se poate spune că limbajul figurat este metaforic.

Prin metaforă are loc transferul unei noțiuni abstracte în planul concret printr-o comparație prescurtată.  Cuvântul-imagine înlocuiește cuvântul-obiect al unei comparații, renunțând totodată la cuvintele care leagă cei doi termeni ai comparației (ca, cât, precum, ca, asemenea, astfel etc)

Metafora poate fi întemeiată pe analogie, pe o personificare, pe sinestezii, pe simbol, pe antiteză, pe alegorie, pe ironie, pe hiperbolă, pe metonimie, pe sinecdocă, pe interogație.

Metafore plasticizante și metafore revelatorii

Metafora plasticizantă (rândunelele de pe firele de telegraf, niște note pe un portativ) nu sporește semnificația faptelor, are rolul de a plasticiza (concretiza) o faptă sau un termen prin altul, dar nu pentru a îmbogăți conținutul, ci pentru a reda ceea ce cuvintele descriptive nu pot descrie în întregime. Exista situații când pentru a descrie ceva ar fi necesare o serie de cuvinte din limbajul concret, urmate de specificări diverse pentru a cuprinde în întregime esența care se dorește a fi redată. Metafora plasticizantă are rolul de a face inutilă această înșiruire infinită de cuvinte.

Metafora revelatorie (în Miorița moartea este a lumii mireasă, iar moartea sa o nuntă) sporește semnificația faptelor la care se referă. Ea scoate la iveală ceva ascuns despre faptele despre care face vorbire (în exemplu anterior din Miorița, metafora scoate în evidență o latură ascunsă a faptului moartea).

Exemple de metafore

Părea că printre nouri s-a deschis o poartă
Prin care trece albă regina nopții moartă. (Eminescu)

Leoaică tânără, iubirea
mi-a sărit în față. (N. Stănescu – Leoaica tânără iubirea)

Că vinovat e tot făcutul, 
Și sfânt -doar nunta, începutul. (Ion Barbu – Oul dogmatic)

În șirul vieții nostru întreg, se face seară. (T. Arghezi – Toamna de suflet)

Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde vară. (M. Eminescu)


Gura ta sub firișoare-i
Pafta cu mărgăritare. (T. Arghezi)


Pe mișcătoarele cărări
Corăbii negre duce. (M. Eminescu)


Vedea, ca-n ziua cea de-ntâi,
Cum izvorau lumine. (M. Eminescu)

Este-n noi o spaimă care ne doboară
bate vânt din lucruri poate dinadins,
sufletu-i o luntre spre odinioară
carnea dulce vâslă, ochiul necuprins. (Mircea Dinescu – Poezii)

Mi-e sufletul o mare ce clocotă-n apus. (Ion Vinea)

Din vârf de munți amurgul suflă
cu buze roșii
în spuza unor nori
și-ațâță
jeraticul ascuns
sub vântul lor subțire de cenușă… (L. Blaga)
 
O raclă mare-i lumea.
Stelele-s cuie
Bătute-n ea și soarele-i  fereastra
La temnița vieții. (M. Eminescu)

Tipuri de metafore

Metafore plasticizante și metafore revelatorii