Noi românii – Viorel Cozma
Noi, români pe-aceste plaiuri
Ne-am născut și-am fost aici,
Ne-au lovit întotdeauna
Multi dușmani și venetici.
Mulți veniră să se-așeze
Peste noi, dar nu le-am fost –
Cât erau de multi și lacomi –
Nici supuși, nici adăpost.
Ne-au murit străbuni sub steaguri
Tot luptând neînfricați,
Dar să-și vândă scumpa țară
Nu s-au lăsat înșelați.
Astăzi, cel care citește
În istorie-nțelept,
Vede ca am fost de veacuri
Un popor cinstit și drept.