Râurile – Victor Tulbure

De pe când erau izvoare
N-au fost ele-ascultătoare.

Se credeau cu stea în frunte
Când fugiră de la munte.

Dimineața, pe la cinci,
Se-azvârleau din stânci în stânci.

La amiază se-ntâlniră
Prin câmpii și se uniră.

Dup-atâta cale lungă
Or fi vrut’napoi s-ajungă.

Însă drumul nu-l aflară,
Că era târziu și seară.

Și-n spre mare, obosite,
Au plecat împleticite.