Tata – Nicolae Ținc

Este vreme-ndelungată
De când moartea-a nimic
Corpul tău iubite tată,
De când ea ne-a despărțit.

Și d-atunci nu mai răsună
Glasu-ți blând și înțelept
Să-mi arate calea bună
A vieții, drumu-i drept.

Și d-atunci mâna-ți ușoară
Nu mă mângâie pe păr,
Cum făcea odinioară.
Nu mai stai, în adevăr,

Lângă mine c’altădată,
Cu-ai tăi ochi să mă-mpresori,
Dar în noaptea-nnaintată
Eu te văd adeseori.

Chiar ieri noapte, scump părinte,
Chiar ieri noapte ai venit
Și, cu blândele-ți cuvinte,
Multe, multe mi-ai vorbit.

M-ai luat încet de mână
Și cu mine ai plecat
Jos de-vale, la fântână,
Unde ore-ntregi am stat.

D-acolo, pornire sfântă,
La biserică m-ai dus
S-aud preoții cum cântă
Slava Domnului de sus.

Și la școală, sus pe trepte,
M-ai dus apoi binișor,
Dându-mi sfaturi înțelepte
Să fiu blând și silitor.

Ce plimbare, ce plimbare,
N-am s-o uit! Te rog să vii
Noaptea fără încetare
Și de vorbă să mă ții.

O, da, vino lângă mine
Și-mi fă visul meu plăcut;
Să trăiesc mi-e drag cu tine
Iarăși viața din trecut.