Primăvara – Nicolae Labiș

0
35

Citește și cealaltă poezie Primăvara de Nicolae Labiș

Ploile de primăvară
s-au oprit, și-acum e soare,
și se deapănă pe ceruri
firul negru de cocoare.
Curg stropi veseli în băltoace,
de pe streașina de șiță;
tare bine-i primăvara
să te joci la grădiniță!

După gard, printre ostrețe,
de-ți strecori năsucul, vezi
cum trec carele cu pluguri
și cotesc printre livezi.
Iar lângă semănători,
cu chimir bătut în ținte,
merge tatăl tău, Lențucă,
lângă nenea președinte…

Stă Lențuca și se uită,
streașină făcând cu palma,
cum căruțele, departe,
după deal se pierd de-a valma.

Măi copii, toți cei de sat
au plecat la semănat.
În ograda, grădiniții,
părăsit de astă-toamnă,
sub zăpadă și sub ploi,
stratul florilor ne-ndeamnă:
„Avem sape mici și greble,
hai să semănăm și noi!”

Lopățele mărunte
mușcă-n strat ca într-un munte:
greblele scrâșnind, cu rându,
piaptănă în lung pământul
și dezgroapă cărăbuși
dintre bulgări jucăuși.

Un puștan cu gene lungi
a adus semințe-n pungi.
Veselă, educatoarea
îi arată orișicui
semincioara cum s-o pui
ca să crească-naltă floarea.

Treaba când s-a isprăvit,
palmele s-au lutuit –
dar le speli, le faci curate,
precum florile s-arate…

Ostenind de-atâta treabă,
stă Lențuca-n colț pe prispă,
cu privirea la cocori,
și începe-a zice-un cântec
despre florile ce-or crește –
cântul roșiilor flori:

„Să v-adape ploaia bine,
semincioare de gherghine,
ciorile să nu vă fure,
semincioare de răsure,
și să creșteți tâta-mare,
într-o lună cât în zece,
cu căpșoare mici de floare,
să-ncercați a mă întrece.
Eu din tălpi și voi din lut,
să ne-ntrecem la crescut!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here