Singuri – George Topârceanu

Dormi!… Un val de aer umed am adus cu mine-n casă.

Tremurând s-a stins văpaia lumânării de pe masă,

Iar acuma numai ochiul de jăratic din cămin

Licăreşte-n umbra dulce, ca o piatră de rubin.

Bate vânt cu ploaie-n geamuri

Şi e noapte neagră-afară…

Plânsul streşinii suspină ca un cântec de vioară

Monoton, şoptind povestea unei vremi de mult uitate…

Nici o rază nu pătrunde prin perdelele lăsate.

Ci-ntunericul prieten stăpânind până departe,

Şi de oameni şi de patimi fericirea ne-o desparte.

Singur eu veghez în noapte,

Ploaia cântă tot mai tare…

Şi m-apropii, ochii negri să-i deschid cu-o sărutare.