Cărăbuşul de aramă – Lucian Blaga

0
173

Din belşugul de verdeaţă
cărăbuşul de aramă
vine din turnătoria
verii, să-l luăm în seamă.

Zgomotos ca o reptilă
printre vreascuri se avîntă,
să arate că-i din lumea
celor ce nu prea cuvîntă.

Prinse veste de viaţă
ce se-ncinge, rug, în umbră
unde ne-am întins, tu basmul,
eu ardorile şi ţundra.

Cărăbuş te ia cu iureş.
Te încearcă pe la glezne.
Îl alungi, el vine iarăşi.
Pe-altă parte e mai lesne.

Ca suveica rîndunica
ţese pînzele de vară.
Ah, ce cald e! Va să plouă
ecvatorial pe seară.

Susur mare de lăcuste
şi de gîze fără număr.
Cărăbuşul de aramă
s-a oprit pe caldu-ţi umăr.

Mişcă? Stă să-nchege gînduri?
Se destinde? Se descalţă?
Parc-ar şti că de pe umăr
numai zborul mai înalţă.

Şi o ia către stăpînul
iulie, cuptorul – astru,
să ne ducă fericirea
spre uitare în albastru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here