Logodna – Andrei Ciurunga

La logodna visului cu luna,
când sub pleoape candele se-aprind,
Stelele coboară una câte una
din mătăsuri palide foșnind.

Zălogiți nimicului, tăcerea,
Plopii ca din caiere și-o torc.
Vântul doare lin ca mângâierea
mâinilor ce nu se mai întorc.

Sieși neputând să-și mai încapă,
din adânca zare a nimănui
Sufletul se varsă ca o apa
dincolo de limitele lui.