Dumbrava Roşie – Dimitrie Bolintineanu

0
17

I
Albert face ştire lui Ştefan cel Mare:
– „Să depui puterea şi-armele barbare!”
Pentru-aceste zise domul îi scria
Aste vorbe dalbe: – „Vino de le ia!”
Iar la ai săi le zice: -„În această lume,
Cât cerescul soare va purta un nume,
Nimeni nu va spune, cât am vieţuit,
Că-a călcat streinul ăst pământ iubit,
Şi-a găsit în ţară cugete-njosite,
Inimi degradate, braţe putrezite!
Nu cătaţi mulţimea celor ce sosesc,
Şi ascund în umbră soarele ceresc:
Inima la doruri e mai călduroasă,
Steaua-n noapte luce, e mai luminoasă!”
Zice; cere calu-i… brava lui armie,
Spre câmpia luptei pasă cu mândrie.

II
Ce-ai făcut vitejii plini de bărbăţie,
O trufaşe rege! ieri tu cu mândrie,
Le-mpărţai al ţărei lăudat pământ,
Astăzi n-au nici locul unui strîmt mormânt.
Plângi, trufaşe rege, căci a ta mândrie
A lovit cu moarte splendida Lehie!

III
Mii de pluguri ară. La fiece plug,
Zece câte zece robii leşi se-njug;
Astfel ară câmpul; iar prin arături,
Tot cu dânşii Ştefan seamănă păduri.

IV
Doi trimişi de unguri la Ştefan sosesc.
– „Doamne! toţi creştinii azi te fericesc,
Dar ilustre Ştefan! toţi se roagă ţie,
Pentru robii voştri prinşi în bătălie…”
Astfel zic trimişii; dar Ştefan cel Mare
Iată cum răspunde plin de turburare:

– „La vecinii noştri prăzi noi nu cătăm;
Însă când ne calcă, ştim să ne-apărăm:
Nu-i în datul nostru cruda tiranie;
Dar un aspru-esemplu am voit să fie;
Din această faptă naşte-vor dumbrave
Ce-ar vorbi prin veacuri d-armele Moldave…
Noi scriem istoria, nu pe cărţi ce pier,
Ci pe frunţi de popoli cu paloş de fer!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here