Familia mea – Elena Dragoș

Mama

Mamă, știu prea bine,
chiar de nu ne spune,
pentru noi, copiii,
a venit pe lume
într-un bob de rouă
pe o floare-albastră…
Altfel, cin’ să poarte
toată grija noastră?

Tata

Către lucru tata
pleacă de acasă.
Mama pâine albă
îi împachetează.
Când se-ntoarce-acasă,
nouă ne-o aduce:
– De-o mănânc cu pruncii,
pâinea e mai dulce!

Bunicul și Bunica

Își ia bunicul
cușma brumărie
și-o pune-ncet
pe creștet la nepot:
– Dacă-ai avea
o barbă colilie
ai semăna leit
cu Barbă-Cot.
– Bunicul e glumeț,
bunica-mi spune…
E vesel dacă
sunt bunici pe lume!

Sora cea mică

Cât e de frumoasă
Sora mea cea mică!
Mama dragăstoasă-n
brațe o ridică.
Ochii-i sunt mărgele
limpezi nestemate
ce adună-n ele
cerurile toate.
Iar gurița mică,
roșu strop de fragă,
vrea să știe cică:
– Nu cumva ți-e dragă?

Prâslea

A ieșit cu tata
Prâslea, la plimbare.
Și-l zărește-n cale
însuși mândrul soare.
Soarele zâmbește:
– E frumos ca spicul
și voinic va crește,
cum e și tăticul.