La fabrica de jucării – Emilia Cajal
Casa asta ce să fie –
Plină de copilărie?
Că-oriunde vezi aici
Jucării pentru cei mici.
Ce să fie, dragi copii?
Fabrica de jucării.
Toate-s mici aici, dar mari
Cei ce-s meșteri făurari.
Jucării am fel de fel:
O păpușă, un cățel,
O mașină, un tractor,
Avion, robot, vapor…
Știu: de-aici, cu miile,
Ne vin jucăriile.
Și le știu cu drag făcute
De mâini, bune, pricepute.
Mâini ce pentru noi anume,
Le-au data chip și le-au dat nume,
Să ne-ncânte, să ne-nvețe,
S-avem și noi mâini istețe.
Uite-așa știu eu de-acum,
Să clădesc un pod, un drum,
Ba chiar și un bloc în lege
(Doar din cuburi se-nțelege.)
Să conduc (cum m-am visat),
Un trenuț teleghidat,
Mânuind ce-ndemânare
Becuri de semnalizare.
Celor ce lucrează-aici –
Tați și mame și bunici
Minunate jucării
Noi le mulțumim, copii!
foarte draguta!