Lăcrămioara – Emilia Plugaru

0
18

Vântul trece lin, uşor

Printre arbori şi deodată

C-un parfum îmbătător

S-a umplut pădurea toată.

Florile din jur se-ntreabă:

– Poate vine-n ospeţie

Vreo zeiţă de la îngeri?

Să ne-mbete, cine ştie?

– Nu, răspunde-nfumurată,

Îndreptând capul spre soare,

Floarea care printre flori,

Este-n codru cea mai mare.

Nu e alta-aici ca mine,

O zeiţă sunt doar eu!

– Ah, îi zice atunci pădurea,

Ai miros urât şi greu.

Eşti tu mare, eşti ghimpoasă,

Dar zeiţă-i altă floare,

Uite-o colo subţirică,

Gingaşă, fermecătoare.

Stă cuminte, stă în umbră,

Aplecată spre pământ,

Lacrimi albe, mici, rotunde,

Clopoţei de-argint în vânt…

Ea e floarea, ea-i zeiţa,

A-nflorit întâia oară.

Ne-a adus parfum ceresc

Şi-i vom zice… Lăcrămioară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here