Mama – V. Eftimiu

Cât e de drag cuvântul sacru „mamă”!
Un gângurit, când pruncul vrea s-o cheme
E lângă noi în clipele supreme,
Din leagăn, pân-la cea din urmă vamă.

Din veşnicii, ca focul unei stele,
Îşi flutură a dragostei maramă…
Păstrează-i chipu-n aurită ramă
Şi de nimic nicicând nu te mai teme!

Ocrotitoare-n oarba-i vijelie
Chiar umbra ei se schimbă în făclie
Pe drumul drept menită să te poarte.
Te leagănă de dincolo de moarte!