Prietena mea cea mai bună; amintiri despre prima zi de școală

1
457
Un text frumos, întâmplat demult, sau poate o amintire, despre prima zi de școală. Textul poate fi folosit și pentru o compunere cu titlul „Prietena mea cea mai bună” sau chiar pentru una care să aibă ca temă descrierea unei întâmplări.

Lacrimi în prima zi de școală

În prima zi de școală din viata mea, am trecut timid de poarta școlii, cu mama de mână. O țineam atât de strâns, încât ai fi putut spune că mi-e frică să nu mă rătăcesc.

Prin mulțimea de copii, – frumos îmbrăcați, cu bluze vernil deschis și fuste și pantaloni de un verde închis, precum culoarea bradului crud -, am zărit două codițe aurii precum cârceii de viță de vie, prinse în două pompoane roz. Simțeam ceva aparte la fetița blondă. Am pășit cu grijă către ea și am văzut cum șiroaie de lacrimi i se prelingeau pe obrazul alb ca spuma laptelui. Plângea și suspina în același timp. M-am oprit în dreptul ei și am întrebat-o de ce plânge. Mi-a spus, mai mult șoptit, că mama ei a trebuit să plece la serviciu și a rămas singură. Am întrebat-o cum o cheamă.

– Roxana, mi-a răspuns printre lacrimi, cu un glas subțire, plin de emoție.
– Pe mine, Gabriela.
– Sunt singura care nu are pe nimeni aici! Toți copiii sunt însoțiți, doar eu nu! a adăugat Roxana și un nou potop de lacrimi i-a inundat fața gingașă.

Am încercat să o liniștesc, dar nu am reușit. Plângea în continuu de parcă ar fi trecut printr-o mare tragedie. În cele din urmă, i-am propus să stea lângă mine și mama mea și să intrăm împreună în sala de clasă, în care ne aștepta doamna noastră învățătoare. În acel moment am văzut că lacrimile i s-au oprit, iar codițele i-au dezvelit fața îmbujorată. Mi-a zâmbit și mi-a spus ca am devenit cea mai bună prietenă a ei.

Și astăzi, acum, când suntem în clasa a V-a, împart aceeași bancă cu Roxana și a rămas cea mai bună prietenă a mea!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here